MAE, atenţionare de călătorie Spania: Cod roşu de caniculă

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei că agenţia meteorologică locală a emis un cod roşu de caniculă, pentru miercuri şi joi, în comunităţile autonome Andaluzia şi Extremadura.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Sevilla: +34954233243, +34954230947, +34954624053, +34954624070, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al Consulatului General al României la Sevilla: + 34648212169.

MAE recomandă consultarea următoarelor pagini de internet: www.meteoalarm.org, sevilla.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

 

Vezi și 

 

Canicula sufocă Spania: Temperaturi record! Mercurul a atins 44 de grade Celsius la umbră

 

Agenţia spaniolă de meteorologie AEMET a emis miercuri avertizări pentru 16 dintre cele 17 regiuni din cauza valului de caniculă care a cuprins ţara, informează DPA.

Mercurul termometrelor a ajuns la 44 de grade Celsius la umbră în regiuni din ţară, doar Insulele Canare, situate în largul coastei nord-vestice a Africii, fiind ocolite de temperaturile record.

Potrivit AEMET, acest al doilea val de căldură al anului din Spania va fi cel mai probabil unul dintre cele mai lungi de la debutul înregistrărilor meteorologice, în 1975.

A debutat sâmbătă, potrivit datelor oficiale, şi urmează să atingă vârful în mijlocul săptămânii şi este aşteptat să dureze până la începutul săptămânii viitoare. Miercuri va fi deosebit de cald, cu temperaturi de până la 44 de grade Celsius în Andaluzia, în sud, şi în Extremadura, în vestul ţării.

În combinaţie cu seceta, care durează de săptămâni, şi cu vânturile puternice, canicula creează condiţii pentru producerea incendiilor forestiere. Cel mai puternic incendiu a făcut ravagii miercuri în municipalitatea Las Hurdes în apropiere de graniţa cu Portugalia.

Flăcările au distrus circa 3.500 de hectare în această regiune. În ţara vecină Portugalia, departamentul de pompieri şi protecţia civilă se luptă cu incendiile de pădure în special în centrul ţării, unde, în anumite regiuni, se înregistrează temperaturi de peste 40 de grade Celsius, potrivit Agerpres.

Citește continuarea AICI...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel