Lista țărilor în care se poate fugi din Rusia. Vladimir Putina semnat un decret pentru mobilizare parțială în țară

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

După ce Vladimir Putin a anunțat mobilizare parțială în Rusia, foarte mulți cetățeni intenționează să plece din țară iar publicația independentă Meduza a alcătuit o listă cu țările în care pot pleca.

Unde poți să pleci dacă nu ai pașaport (și cât timp poți petrece acolo) ca cetățean rus:


- Armenia (180 de zile)
- Belarus (90 de zile; fiți conștienți de riscurile asociate cu șederea în această țară)
- Kârgâzstan (30 de zile + șase luni cu înregistrare la locul de reședință)
- Kazahstan (30 de zile fără înregistrare + 60 cu înregistrare la locul de reședință).

 

Unde să pleci dacă ai pașaport, dar nu ai viză (și cât timp poți petrece acolo) ca cetățean rus:

 


- Georgia (360 de zile)
- Mexic (180 de zile; este necesară viza electronică )
- Egipt (90 de zile; este necesară viza electronică , viză la sosire disponibilă)
- Israel (90 de zile)
- Moldova (90 de zile)
- Azerbaidjan (90 de zile)
- Tadjikistan (90 de zile)
- Argentina (90 de zile)
- Brazilia (90 de zile)
- Emiratele Arabe Unite (90 de zile)
- Chile (90 de zile)
- Costa Rica (90 de zile)
- Africa de Sud (90 de zile)
- Maroc (90 de zile)
- Peru (90 de zile)
- Ecuador (90 de zile)
- Qatar (90 de zile)
- Turcia (60 de zile)
- Uzbekistan (60 de zile)
- Mauritius (60 de zile)
- Capul Verde (60 de zile)
- Coreea de Sud (60 de zile; este necesară o viză electronică )
- Thailanda (45 de zile)
- Muntenegru (30 de zile)
- India (trebuie să solicitați o viză electronică pentru o perioadă de 30 de zile și până la cinci ani)
- Indonezia (30 de zile)
- Malaezia (30 de zile)
- Sri Lanka (30 de zile; este necesară o viză electronică )
- Mongolia (30 de zile)
- Laos (30 de zile)
- Serbia (30 de zile)
- Vietnam (puteți rămâne în țară fără viză până la 15 zile, după care puteți solicita o viză până la 90 de zile)

Rușii se grăbesc să cumpere bilete de avion pentru a pleca din țară, chiar după ce Vladimir Putin a anunțat mobilizare parțială, informează Știrile PRO TV. Se pare că încă de marți, de când s-a anunțat discursul lui Vladimir Putin ar fi început să crească numărul comenzilor biletelor de avion.

Între timp, publicația „Verstka”, citată de Babel, scrie că la câteva minute după discursul lui Putin, rușii au cumpărat toate zborurile directe pentru 21 septembrie către Istanbul, Tbilisi și Erevan.

Informația vine la scurt timp după ce Vladimir Putin a anunțat că a semnat un decret pentru mobilizare parțială în Rusia și a transmis un nou avertisment către Occident, care, potrivit lui, supune Moscova unui "şantaj nuclear".

Nu au întârziat să apară nici reacțiile internaționale, inclusiv de la SUA, Marea Britanie și Ucraina. În timp ce ambasadorul american la Kiev a scris pe Twitter că SUA vor continua să susțină Ucraina cât timp va fi nevoie, consilierul prezidențial din Ucraina, Mihailo Podolyak, a spus că mobilizarea Rusiei a fost un pas previzibil care se va dovedi extrem de nepopular.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel