Klaus Iohannis, în prima zi de școală: „Unii POLITICIENI se tem de școală. Aici sunt formați oameni care le taxează greșelile de EXPRIMARE“

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Președintele Klaus Iohannis, le-a vorbit elevilor despre rolul școlii în formarea elevilor, dar și despre faptul că în școli „sunt formații oamenii care le taxează erorile de logică și, mai nou, destul de des, greșelile de exprimare”.

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost, astăzi, prezent la festivitățile de deschidere a noului an școlar la Școala Gimnaziala Ferdinand I, București. Soția sa, Carmen Iohannis, este prezentă la Sibiu, la liceul unde predă limba engleză.

Președintele României nu a ezitat să facă remarci politice acide, mai ales la adresa Guvernului.

În discursul pe care l-a susținut în fața elevilor și a cadrelor didactice, Iohannis a spus, printre altele, că „unii politicieni se tem de școală”. Asta pentru că „aici sunt formații oamenii care le taxează erorile de logică și, mai nou, destul de des, greșelile de exprimare”. Remarca a stârnit hohote de râs în rândul elevilor și părinților prezenți la festivitate.

 

„Mă bucur că am ocazia să fim astăzi împreună într-o școală absolut remarcabiă prin rezultatele de excepție pe care le aveți. Cuvantul «școală» are diverse semnificații și stârnește o diveristate de emoții. Școala nu ar trebui să însemne niciodată o simplă clădire, chit că și ea contează. Este locul unde copiii își încep drumul spre maturitate.

Ați văzut și voi dragii copii, unii politicieni se tem de școală. Aici sunt formați oamenii care le taxează erorile de logică și, mai nou, destul de des, greșelile de exprimare. Tot aici se simte eșecul politicilor publice din educație. Este locul unde copiii își incep drumul spre comunitate, ghidați de dascălii lor“, a spus Klaus Iohannis în deschiderea discursului său.

 

„Aici se resimte eșecul politicilor publice din educație“

 

 

„Tot aici se resimte eșecul politicilor publice din educație, dar și lipsa de creativitate a acestora. Vedem cum, în loc să fie adoptate măsuri pentru creșterea calității educației, se preferă măsuri de facilitare a fraudei la bacalaureat. Cum se încearcă reducerea numărului celor care ajung să susțină examenul de evaluare națională. Sau cum se propune repartizarea automată spre școli profesionale a celor care iau medii mai mici, în loc să avem organizarea unor evaluări credibile de aptitudini”

O lume care nu așteaptă după cei care sunt captivi în practici anacronice, corupție sau metehne comuniste. Aș dori să vă vorbesc nu doar despre importanța educației, ci și despre rolurile pe care le aveți și pe care le veți avea în societate. Aveți drepturi pe care nimeni nu vi le poate lua.

 

Iohannis - „copiii sunt cei care resimt efectele negative ale corupției sau ale nepăsării statului“

 

 

Voi trebuie să beneficați de respectul și sprijinul deplin al insituțiilor statului. Este imperativ ca respectul să fie în centrul procesului de educație în scoli. Mă refer la respectul pe care îl datorați profesorilor voștri, dar și la respectul cu care profesorii au obligația să vă trateze. Toți copiii trebuie sa se simtă incurațați, să se simtă protejați și în sigurață. Din nefericire, în România înca nu suntem în aceatsa situatie, iar de multe ori copiii sunt cei care resimt efectele negative ale corupției sau ale nepăsării statului. Autoritățile au datoria de a crea un mediu sigur în clase, dar multe școli nu au nici măcar un serviciu de paza funcțional“, a mai spus șeful statului.

El a profitat de ocazie și pentru a atrage atenția cu privire la unele măsuri pe care guvernul actual le are în vedere. „Este tot de datoria autorităților să asigure un drum sigur către școală, dar și aici există tergiversări în organziarea și decontarea transportului elevilor. Ba, mai mult, există demersuri ale Guvernului care scot transportul rutier județean din aria serviciilor publice. Astfel, copiii sunt expuși riscurilor atât în interior, cât și în drum spre școală. Aceste dovezi de nepăsare trebuie să înceteze“, a afirmat președintele Klaus Iohannis în discursul său sisținut în fața elevilor din București.

„Avem nevoie de o normalizare a modului în care comunicăm cu instituțiile statului. Iar această normalizare poate fi făcută DOAR PRIN EDUCAȚIE. Nimic nu se schimbă de la sine. toți cei care au puterea de a contribui la schimbare, au repsonsabilitatea să o facă.

Co toții avem nevoie de repere. Fiți mandri de școala voastră, care vă ajută să porniți cu dreptul în viața.

Sunteți viitorul României și am mare încredere în voi“, a afirmat președintele României în fața elevilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel