Klaus Iohannis, despre închiderea graniţelor externe ale UE: „În principiu suntem de acord”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la videoconferinţa cu premierul Ludovic Orban şi miniştrii cu responsabilităţi în gestionarea epidemiei COVID-19, că marţi a avut o discuţie telefonică cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, arătând că, de principiu, România este de acord cu măsurile propuse de aceasta privind graniţele externe ale Uniunii Europene.

„Am avut în această dimineaţă o discuţie telefonică cu doamna von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, şi am discutat două chestiuni care sunt importante pentru dumneavoastră şi pentru ţară. Primul lucru se referă la circulaţia mărfurilor în UE, o chestiune care pentru noi este de mare importanţă. Se constată că măsurile luate în statele membre ale Uniunii sunt diferite. Prin necorelare, prin anumite măsuri câteodată puţin exagerate, este din ce în ce mai evident că transportul mărfurilor în Uniunea Europeană are de suferit.

Acest lucru va fi abordat astăzi în videoconferinţa pe care o voi avea în această seară cu ceilalţi membri din Consiliu şi, în acest sens, aştept foarte urgent de la dumneavoastră o informare, până la ora 17,30, ca să pot avea un punct de vedere consolidat în videoconferinţă, să ştiu exact unde apar astfel de blocaje care ne interesează, dacă producem şi noi astfel de blocaje şi cum putem să contribuim la eliminarea acestor blocaje. Economia europeană nu poate să funcţioneze fără transport şi acest lucru ne este clar tuturor”, a spus Iohannis.

 

Iohannis: „Nu dorim să oprim diplomaţi care vin la serviciu”

 

El a arătat că discuţiile s-au referit şi la graniţele exterioare ale Uniunii Europene.

„Doamna preşedinte doreşte să propună să limităm accesul în Uniunea Europeană a persoanelor care vin din ţări terţe, adică care nu sunt parte din UE şi care nu pot face dovada că au o problemă urgentă de rezolvat în Uniune. Deci, nu dorim să oprim medici, de exemplu, care vor să intre în Uniune. Nu dorim să oprim diplomaţi care vin la serviciu. Nu dorim să oprim delegaţii oficiale care vin cu treburi importante. Dar dorim să limităm clar turismul şi dorim să limităm clar turismul medical.

Se pare că sunt tot mai multe persoane din afara Uniunii care vin în Uniune tocmai pentru că sistemele medicale de la noi sunt relativ bune. Aceste chestiuni le vom discuta. Preliminar am spus doamnei preşedinte că noi suntem, în principiu, de acord cu aceste măsuri la graniţa externă a Uniunii şi România are capacitatea să impună această măsură la graniţa noastră”, a arătat Iohannis.

Marţi, de la ora 18.00, preşedintele Iohannis va participa la o videoconferinţă a membrilor Consiliului European pe tema măsurilor privind gestionarea epidemiei de coronavirus.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel