Kelemen Hunor s-a întâlnit la Cluj cu președintele Ungariei: "Sunt teme care ne privesc pe toți:

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Liderul UDMR Kelemen Hunor s-a întâlnit vineri, la Cluj, cu președintele Ungariei Novák Katalin.

Cei doi au vorbit despre provocările care stau în fața comunității maghiare, iar liderul UDMR spune că este important ca relația dintre cele două țări să fie puternică.

Liderul UDMR Kelemen Hunor s-a întâlnit vineri dimineața, la Cluj, cu președintele Ungariei Novák Katalin. Cei doi au discutat în amănunt „temele care ne privesc pe toți”, susține Kelemen Hunor.

„Am vorbit despre provocările care stau în fața comunității maghiare, despre preocupările noastre și despre posibile soluții. Pentru noi, este foarte important ca relația dintre cele două țări să fie puternică și e important ca aceasta să fie construită pe încredere. De asemenea, este foarte important ca, în edificarea acestei relații, să luăm ca bază prezentul și viitorul. Important este să găsim acele soluții care se bazează pe interesul comun, atât al maghiarilor din Transilvania, cât și al României și Ungariei”, a declarat președintele UDMR.

Mesajul președintelui Novak Katalin

 

Președintele Ungariei, Novak Katalin, se află în vizită în România. Ea s-a întâlnit cu liderul UDMR, Kelemen Hunor.

„Astăzi (vineri - n.r.) l-am cunoscut pe Kelemen Hunor, președintele UDMR, viceprim-ministrul României. În calitate de Președinte al Republicii, consider o prioritate reprezentarea întregii populații maghiare, așa că pentru mine nu există nicio diferență în ceea ce privește dacă cineva locuiește aici sau dincolo de graniță. Maghiarii sunt maghiari, punct”, a scris pe Facebook Novak Katalin.

Katalin a fost învestită recent în funcția de președinte al Ungariei

 

Novak Katalin a fost învestită sâmbătă în funcţia de preşedinte al Ungariei în cadrul unei ceremonii desfăşurate în faţa Parlamentului.

În discursul său inaugural, Novak a subliniat responsabilitatea sa de a arăta ţării ce înseamnă pentru ea patria şi compatrioţii săi şi de a-şi exprima opiniile "cu privire la viaţa noastră comună şi la locul nostru în lume", relatează MTI.

''Ne aflăm aici împreună în inima Europei, în capitala naţiunii, în mijlocul Bazinului Carpaţilor, în principala piaţă publică a naţiunii, dar suntem împreună şi în intenţia şi dorinţa noastră de a crea o viaţă mai luminoasă, mai paşnică, mai bogată şi mai sigură pentru maghiari în secolul XXI, după deceniile care au dus la criza morală a secolului XX'', a spus preşedinta.

Novak a declarat că războiul din Ucraina a aruncat o umbră asupra vieţii maghiarilor. Şocul iniţial provocat de atacul asupra Ucrainei a trebuit să fie urmat de reacţii imediate, dar bine gândite pe termen lung, şi din partea Ungariei, a spus ea. Atunci când primele grupuri de refugiaţi au ajuns în Ungaria la 25 februarie, ungurii s-au grăbit să le vină în ajutor fără ezitare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel