Kelemen Hunor îi ia apărarea lui Viktor Orban, după discursul de la Băile Tușnad: „Îl cunosc și nu are nicio urmă de rasism”

Loredana Iriciuc / 28 iul 2022, 23:05

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, nu consideră că discursul lui Viktor Orban de la Băile Tuşnad a fost unul rasist sau putinist, potrivit maszol.ro. Hunor a subliniat că declarațiile premierului ungar trebuie interpretate în contextul lor. 

În weekend, premierul maghiar Viktor Orban a ținut un discurs amplu la Băile Tuşnad, unele declarații fiind revoltătoare. Cea care a provocat cea mai mare rezonanță a fost atunci când a vorbit despre popoare de „rase mixte și nemixte”. Kelemen Hunor susține că „amestecul interrasial, relaţiile dintre persoane sunt o chestiune privată în lumea civilizată, nu un subiect politic al partidelor, nu e un subiect ce ţine de funcţionarea societăţii şi nu e un subiect de stat. Dacă se poate spune aşa, este un subiect de suflet”. El a adăugat că în Europa, Europa Centrală sau de Est, acest lucru a fost deja decis şi nu este o problemă politică.

Conform liderului UDMR, orice declaraţie trebuie interpretată în context. „Să nu mai vorbim de faptul că cineva încearcă în mod deliberat să interpreteze greşit o declaraţie şi doreşte să-şi întărească propria părere sau prejudecăţile printr-o interpretare greşită. Este la mare modă, astăzi, ca, fără o gândire profundă, să numim pe cineva fascist sau rasist, pe oricine nu este de acord cu noi sau care are o altă opinie. Eu pot să găsesc fraze în operele lui Platon pe care, dacă le scot din context, pot demonstra, dintr-o singură mişcare, cât de rasist sau fascist a fost Platon. Dacă ne uităm la tot discursul lui Orban, putem vedea că nu a fost un discurs bazat pe rasism sau pe teoria speciilor. Există o singură specie de om, homo sapiens, restul sunt discuții secundare”.

Laszlo Tokes îi cere lui Viktor Orban la Băile Tuşnad să susţină eforturile de autonomie ale Ţinutului Secuiesc

 

Kelemen Hunor: „Nu există nicio urmă de rasism în Viktor Orban”

 

Kelemen Hunor a declarat că-l cunoaşte foarte bine pe Viktor Orban şi nu există nicio urmă de rasism în el: „Îl cunosc de foarte mult timp, am discutat pe îndelete cu el de mai multe ori şi susţin ferm că nu are în el nicio urmă de rasism și le consider acuzații ca acuzațiile obișnuite”.

Referitor la faptul că președintele PSD Marcel Ciolacu a indicat că va discuta și despre discursul lui Viktor Orban în coaliția de guvernare, Hunor Kelemen a afirmat: „dacă vrea să-l pună pe ordinea de zi, nu există nicio piedică, întrucât oricare dintre liderii coaliției poate propune orice subiect politic. Dacă sugerează acest lucru, atunci vom vorbi despre asta, sunt pregătit în orice moment pentru orice conversație sau dezbatere politică, politico-filozofică, ideologică. Întrebarea este care este scopul nostru cu ea. Dacă vorbim despre asta și cetățenii României trăiesc mai bine, mai în siguranță sau poate mai fericiți, atunci are sens. Apropo, toate eforturile intelectuale și discuțiile au sens. Nu ne sfiim de acest lucru”.

Viktor Orban: „Dacă Trump era președinte nu ar fi fost război”

 

Hunor: „Când am aderat la NATO şi UE, nu reţin să fi scris pe undeva în tratate că libertatea de opinie trebuie suspendată”

 

Kelemen Hunor a adăugat că liderii de stat și prim-miniștrii trebuie să țină cont în primul rând de siguranța propriilor cetățeni, „asta nu înseamnă nici măcar un minut că cineva este de acord cu Putin. Nu poți fi de acord cu Putin, nu poți fi de acord cu agresiunea de război și cu agresorul”. Potrivit liderului UDMR, „cu cât războiul durează mai mult, cu atât mai mulți oameni își pierd viața, iar prețul este mai mare plătit de toți cetățenii europeni. Cu cât războiul durează mai mult, cu atât viața noastră va fi mai dificilă și mai nesigură”.

În legătură cu acuzaţiile de discurs anti-NATO, Kelemen Hunor consideră că este dreptul oricărui lider politic să-şi exprime opinia, chiar dacă este diferită de altora. „Când am aderat la NATO şi UE, nu reţin să fi scris pe undeva în tratate că libertatea de opinie trebuie suspendată şi că trebuie să uităm de libertatea de exprimare. Între aliaţi nu s-a pus problema ca cineva să nu poată să aibă o opinie diferită. Eu observ că NATO este unită în ceea ce priveşte războiul şi ajutorul umanitar, însă UE este mai divizată din cauza subiectelor economice şi energetice. Dar asta nu înseamnă că toţi liderii NATO şi UE devin putinişti”.

Viktor Orban atacă „amestecul de rase” din Europa: „Țările în care sunt europeni și non-europeni nu mai sunt națiuni”

 

Ciolacu, despre declaraţiile lui Viktor Orban: „Jignitoare pentru toată lumea; o să avem o discuţie în coaliţie”

 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a catalogat declaraţiile anti-UE şi anti-NATO făcute în România de premierul Ungariei, Viktor Orban, drept „jignitoare pentru toată lumea” şi a spus că va avea loc o discuţie în coaliţie pe această temă.

„O să avem o discuţie în cadrul coaliţiei. Declaraţia a fost jignitoare la toată lumea. Nu a fost o jignire adusă în special românilor. Mi-aş fi dorit să nu fie făcută pe teritoriul României, dar indiferent, putea să o facă şi pe Himalaya, efectele sunt aceleaşi, ale tale ca şi om politic”, a afirmat, miercuri, Ciolacu, întrebat de jurnalişti într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, despre declaraţiile lui Viktor Orban.

Liderul PSD s-a referit şi la afirmaţia lui Orban despre implicarea NATO şi UE în conflictul din Ucraina.

„Importantă e gravitatea declaraţiilor. Faptul că un lider al unui stat membru al Uniunii Europene aduce anumite declaraţii împotriva NATO şi UE, cred că e cel mai în măsură să răspundă. Cealaltă declaraţie (acuzele aduse NATO şi UE că ar susţine războiul din Ucraina - n.r.) este incalificabilă. Pentru un om politic în anul 2022, să faci o astfel de declaraţie, cu atât mai neinspirată să fie pe teritoriul României”, a precizat Ciolacu.

Întrebat dacă a avut o discuţie pe acest subiect cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, Ciolacu a subliniat că se aştepta ca acesta să aibă o reacţie. „Nu am avut. Eu mă aşteptam de la domnul Kelemen Hunor să aibă o reacţie, dânsul, personală, imediată după o astfel de declaraţie”, a spus Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0