Jumătate din tinerii români vor să plece din țară

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:

Jumătate din tinerii români nu-și văd viitorul în România și mai mult decât atât, își doresc să plece, conform datelor publicate de sociologul Dumitru Sandu, profesor la Universitatea București. 

"Nu există mult sau puțin la modul absolut, ci doar relativ în raport cu alte țări, iar răspunsul pe scurt este: "Da!". De unde știu? Dintr-un sondaj relativ puțin circulat în spațiul românesc. Întâmplarea face că mă aflu la sfârșitul unui ciclu de cercetare pe mobilitatea tinerilor din Europa și o parte din informațiile pe care le am provin din intervievarea a 30.000 de tineri, în 9 țări ale UE, România fiind una dintre ele. Subeșantionul pentru România a fost de circa 2.000 de tineri între 16 și 35 de ani," a spus profesorul Dumitru Sandu într-un interviu pentru ziare.com. 

Vârsta românilor care pleacă din țară: 25-29 de ani 


"În acest sondaj, din estul Europei au mai fost incluse, alături de România, Slovacia și Letonia, țări de emigrare, adică țări din care lumea pleacă mai mult decât vine. La celălalt pol au fost trei țări de imigrare, în care sosirile sunt mai puternice decât plecările-Germania, Suedia și Marea Britanie. În fine, au mai fost prinse în sondaj încă trei țări care au și emigrare, și imigrare puternică-Italia, Spania și Irlanda.

Cu aceste date, răspunsul la întrebarea "Pleacă mulți tineri din România?" este simplu: Pleacă foarte mulți. Majoritar cei care pleacă din România sunt tineri. În clipă de față, ca detaliu, principalul segment de vârstă al celor care migrează a urcat de la 21-24 de ani la 25-29 de ani.

Concret, dacă îi întrebi pe tinerii români ce intenție au pentru următorul an, 23% îți vor spune că au de gând să plece. Dacă îi întrebi ce au de gând pentru următorii 5 ani, aproape jumătate (47%) îți vor spune că au de gând să plece. Imens!

În primul rând, tânărul din România pleacă dintr-un cumul de motive (de la locul de muncă, la oportunități etc), pe locul doi-românii pleacă acolo unde au prieteni, familie și oportunități de educație și pe locul trei (ceea ce ne interesează foarte tare atunci când ne gândim la soluții) este motivația legată de cum funcționează instituțiile publice din România," a mai spus profesorul Dumitru Sandu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel