Izoleta, inutilă în lupta COVID: "Căram pacienţi obezi pe scări, iar vecinii refuzau să ne ajute"

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Izoletele au pierdut lupta cu noul coronavirus, în prezent, pacienţii fiind transportaţi la ambulanţă, pe propriile picioare. În județul Timiş sunt doar două izolete care se folosesc ocazional. 

Celebra izoletă, simbol al pandemiei care a băgat spaima în pacienţii infectaţi sau suspecţi de noul coronavirus, a dispărut din dotarea ISU.

Raed Arafat a declarat că transportul cu izoleta nu mai este obligatoriu, deoarece sunt prea puţine în raport cu numărul tot mai mare de cazuri apărute în ultima perioadă.

În realitate, izoleta a fost scoasă din uz încă din luna aprilie şi asta pentru că asistenţii şi brancardierii s-au plâns că trebuie să manipuleze izoleta pe braţe.

Un angajat de la ISU Timiș a declarat, pentru MEDIAFAX, sub protecţia anonimatului, că în unele cazuri se rugau de vecini să îi ajute să coboare pacienţii de la etajul patru.

„Imaginaţi-vă cum transportam un pacient cu o greutate de 120 - 130 de kg cu izoleta pe scările unui bloc. Ne rugăm de vecini să ne ajute, însă fiind vorba de pacienţi suspecţi de coronavirus nimeni nu voia să ne ajute”, spune angajatul ISU Timiș.

Pe timpul transportului, în funcţie de decizia medicală, se poate folosi şi izoleta, a adăugat sursa citată.

Fiind şi greu de manipulat, izoleta a fost scoasă din uz, iar acum pacienţii sunt transportaţi până la ambulanţă pe propriile picioare.

Personalul medical este echipat cu combinezon de protecţie, mască şi ochelari, iar la finalizarea transportului, autospecialele intră în garaj pentru a fi dezinfectate.

„Eu cred că niciunde nu s-a greşit. La început, aţi văzut că peste tot în lume era această metodă de a se transporta, cu izoleta, pentru că lumea era foarte speriată de contagiozitatea acestei boli. Între timp, s-a descoperit mai exact când eşti contagios, în ce condiţii, se consideră că dacă ai distanţare socială de 2 metri pe o perioadă de 15 minute abia după aceea devii contagios. Izoleta nu este un instrument foarte plăcut: stai ca într-un coşciug şi foarte multă lume a fost traumatizată de acest mod de a transporta”, a declarat dr. Virgil Musta, şef secţie Boli Infecţioase Spitalul Victor Babeş din Timişoara.

În prezent, la ISU TImiș sunt în folosinţă două izolete.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel