Italienii de la Enel pleacă din România

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Enel pleacă din România
Enel pleacă din România

Grupul Enel şi-a planificat pentru anul viitor plecarea din România, potrivit unui raport prezentat presei cu ocazia conferinţei Capital Markets Day.

„Activităţile din Europa se vor concentra pe Italia şi Spania, în condiţiile în care vom ieşi din România”, a spus Alberto De Paoli, directorul financiar al companiei.

În America Latină, grupul intenţionează să se retragă din Peru şi Argentina, iar unele zone geografice, cum ar fi Australia şi Grecia, se aşteaptă să fie adăugate la modelul de administrare de tip Stewerdship, adică împreună cu un partener.

Enel a anunţat că vrea să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro (21,51 miliarde de dolari) pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări, conform strategiei actualizate a celei mai mari companii italiene de utilităţi prezentate marţi.

Cea mai mare parte a planului de vânzare de active - care vizează printre altele active din România şi Peru - va fi realizată până la finalul lui 2023.

 

Enel vrea să obţină 21 de miliarde de euro din vânzările de active, inclusiv din România

 

Enel SpA intenţionează să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro (21,51 miliarde de dolari) pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări, conform strategiei actualizate a celei mai mari companii italiene de utilităţi prezentate marţi, transmite Reuters.

Cea mai mare parte a planului de vânzare de active - care vizează printre altele active din România şi Peru - va fi realizată până la finalul lui 2023, a informat într-un comunicat compania.

Enel, care şi-ar putea vinde de asemenea portofoliul de gaze din Spania, vrea să ajungă la finalul lui 2023 la un nivel al datoriei nete de 51 - 52 miliarde de euro, de la 69 miliarde de euro la finalul lunii septembrie.

Profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) ar urma să crească la 22,8 - 22,9 miliarde de euro în 2025, de la un nivel de 19 - 19,6 miliarde de euro estimat în 2022.

De asemenea, compania controlată de stat intenţionează să investească aproximativ 37 de miliarde de euro în următorii trei ani, din care 60% va fi în capacitatea de generare a energiei, clienţi şi servicii, iar 40% în dezvoltarea reţelei.

Enel s-a angajat să recompenseze investitorii cu dividende de 0,43 euro pentru perioada 2023 - 2025, în creştere de la 0,40 euro în 2022.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel