Caz incredibil în Italia, acolo unde un român s-a dat drept prezicător și i-a promis unei femei din Olbia că o va scăpa de deochi dacă îi plătește suma de 30.000 de euro.
Potrivit publicației Olbia Notizie, în luna august a acestui an, românul a fost plasat în arest la domiciliu, în urma unei plângeri formulate de o femeie. Aceasta a mers la carabinieri și le-a povestit că a fost înșelată și agresată sexual.
Cei doi s-au cunoscut la locul de muncă, unde românul s-a prezentat sub un nume fals și i-a spus că este prezicător. Ba mai mult, "ghicitorul" de ocazie a asigurat-o pe italiancă că o poate scăpa de deochi dacă îi plătește sume de bani.
De la începutul poveștii și până a mers la poliție, femeia i-a plătit bărbatului sume de bani totalizând 30.000 de euro. Mai mult, italianca îl acuză pe român că, cu prilejul uneia dintre întâlniri, acesta ar fi agresat-o sexual.
În urma înșelătoriei, bărbatul a fost plasat în arest la domiciliu. Din cauza faptului că românul a încălcat restricțiile impuse de acest tip de arest, judecătorii Curții de Apel din Sassari au decis ca acesta să fie transportat la închisoare.
[citeste si]