Italia. Un muncitor român a încercat să mituiască polițiștii cu 200 de euro. "Hai, lasă-mă să plec fără amendă"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Un român în vârstă de 42 de ani din Italia a fost denunțat de polițiștii din localitatea Pratola Peligna (Provincia L’Aquila din Abruzzo) pentru instigare la corupție. Bărbatul riscă să facă între 4 și 7 ani de închisoare după ce le-a oferit agenților 4 bancnote de 50 de euro. 

Incidentul s-a petrecut miercuri, 21 aprilie, pe autostrada A24, lângă cabina de taxare din Valle del Salto.

"Un zidar conducea un camion ce transporta schele și materiale de construcție, dar care era în mod evident supraîncărcat. Agenții Subsecției de Poliție Rutieră din Pratola Peligna l-au interceptat și l-au invitat să părăsească autostrada pentru ca apoi să ajungă la stația de cântărire unde au constatat un exces de peste o tonă, comparativ cu limita permisă prin lege”, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al Poliției de Stat din Italia. 

Românul le oferit polițiștilor 200 de euro 

 

După ce a fost sancționat cu suma de 430 de euro, românul nu a acceptat amenda și a refuzat să primească procesul verbal. În schimb, el a încercat să-i corupă pe polițiști.

"Pe toată durata procedurii de emitere a procesului verbal, românul de 42 de ani, rezident în L’Aquila, a încercat de mai multe ori să le ofere bani agenților pentru a evita amenda, până în punctul în care le-a arătat 4 bancnote de 50 de euro care au fost sechestrate imediat. Asta l-a costat și un denunț pentru instigare la corupție”, se mai arată în comunicat.

Pedeapsa stabilită în lege pentru gestul românului este de "închisoare între 6 și 10 ani”, deci bărbatul român riscă acum să fie condamnat, conform legii italiene.

Acesta este al doilea caz în care un român încearcă să mituiască polițiștii din Italia. În urmă cu trei săptămâni, un alt cetățean român a încercat să corupă o patrulă a carabinierilor pentru a scăpa de sancțiuni, totul după o urmărire ca-n filme. 

Vezi detalii aici: Italia. Un român le-a oferit șpagă carabinierilor ca să nu-l amendeze: "Ia 400 de euro și lasă-mă să plec". A ajuns imediat la închisoare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

16 apr 2024, 20:40 in Știri
Primar PNL, găsit spânzurat 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel