Italia. ROMÂNII aduc cea mai VALOROASĂ contribuţie la sistemul economic italian. DATE OFICIALE

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Aproximativ 9% din PIB-ul Italiei provine din munca străinilor stabiliţi în Peninsulă - dintre care 23 % sunt români, arată datele “Raportului anual cu privire la economia imigraţiei”, unul din cele mai importante studii statistico – economice care măsoară, an de an, impactul fiscal pe care îl au străinii stabiliţi în Peninsulă.

Datele confirmă că, printre străini, românii aduc cea mai valoroasă contribuţie la sistemul economic italian. 600.000 de români cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani lucrează şi plătesc, an de an, taxe şi impozite în Italia. La mare distanţă urmează străinii care provin din Albania (170.000 de contribuabili) şi China (152.000 de contribuabili). Astfel, luând în calcul declaraţiile de venit depuse în 2018, studiul citat estimează că, în 2017, românii au înregistrat venituri de 6,51 miliarde de euro.

Venitul mediu anual al românilor, potrivit declaraţiilor fiscale, este de circa 11.000 de euro (10.961 euro), mai puţin decât cel al albanezilor (aproape 14.000 euro anual) şi al marocanilor (12.200 euro) şi inferior mediei străinilor, de circa 13.600 euro, informează HotNews.ro. De remarcat însă este şi faptul că mulţi români lucrează la negru sau au mai multe ore lucrate efectiv decât cele trecute în contract, sumele încasate astfel nefiind calculate de statisticile oficiale.

 

750 de milioane de euro impozite plătite în Italia

 

În consecinţă, fiind oricum cei mai numeroşi contribuabili printre străini, românii aduc un aport semnificativ la sistemul italian de asistenţă socială şi pensii. Economiştii estimează că cetăţenii români stabiliţi în Italia au plătit 0,75 miliarde de euro, impozite pe venit (aşa numit impozit unic pe venit - IRPEF / cf. Declaraţii de venit 2018).

"Contribuţia cetăţenilor români la sistemul economic italian este foarte importantă. Românii reprezintă comunitatea cea mai numeroasă în Italia, cu o cincime din totalul cetăţenilor străini, deci se situează pe primele locuri şi în ceea ce priveşte veniturile totale declarate şi impozitele plătite. În ultimii ani, prezenţa românilor în Peninsulă s-a stabilizat ca număr şi contribuţia la economie este constantă", explică pentru HotNews.ro Enrico Di Pasquale, cercetător şi unul din coordonatorii Raportului.

 

730 milioane de euro trimişi acasă

 

Românii sunt, de asemenea, în topul celor mai activi întreprinzători printre străini. Cu 70.000 de firme deschise, din care 53,4% în sectorul construcţiilor, se situează pe locul al treilea, după chinezi (73.000 firme) şi marocani (72.630 firme).

În ciuda faptului că cei mai mulţi români s-au stabilit în Italia împreună cu familiile, ei continuă să trimită bani acasă. În 2018, valoarea remitenţelor înregistrate de canalele oficiale de transfer de bani a fost de 730,74 de milioane de euro, cu o uşoară creştere faţă de anul precedent. În medie, se arată în Raport, un român din Italia trimite acasă circa 50 de euro lunar.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel