Italia. Român, băgat la închisoare după ce a fost prins că fura haine de la o asociație de caritate

Alexandra Curtache |
Data publicării:
FOTO ILUSTRATIV
FOTO ILUSTRATIV

Un tânăr de naționalitate română a ajuns în închisoarea Coroneo în urma unei sentințe pronunțate de Parchetul din Milano. 

Carabinierii din Aurisina au arestat și dus la închisoarea Coroneo un cetățean român, pe numele căruia exista un mandat de arestare emis de Procuratura din Milano în urmă cu ceva mai puțin de zece ani.

Bărbatul, care la acea vreme avea 20 de ani, a fost reperat zilele trecute în apropierea punctului de trecere a frontierei Fernetti, la bordul unui autocar cu destinația Florența.

 

Român prins la furat haine de la o asociație de caritate

 

Românul fusese denunțat și condamnat pentru furt pentru fapte comise în capitala lombardă în 2014. Alături de el mai erau niște băieți mai mari decât el (tot de naționalitate română, cu vârste de 22 și, respectiv, 23 de ani), care intenționau să fure haine din pubela Asociației Caritas pentru a le revinde la piața locală. 

După ce a intrat în tomberon, ceva nu a mers conform planului, iar românul a rămas cu picioarele blocate în aer. După intervenția carabinierilor din Milano, a fost acuzat de furt. Tânărul de 28 de ani are de executat o lună și 28 de zile de închisoare. După ce carabinierii din Aurisina l-au verificat, militarii au trecut la arestarea lui.

Tânărul de naționalitate română se află acum în închisoarea din Trieste.

Vezi și

 

Italia. Jaf ca în filme în magazinele de bijuterii din centrul istoric al Romei. Bonnie și Clyde de România au furat obiecte în valoare de 110.000 de euro

 

Bonnie și Clyde de România, arestați după ce au dat jaful anului. Aceștia au jefuit două magazine de bijuterii cunoscute din centrul istoric, reușind să intre în posesia unui ceas și a unui colier de 110.000 de euro.

Carabinierii au reușit să îi oprească pe hoți și să îi aresteze după cel de-al doilea jaf. Era vorba de un cuplu, un bărbat de 38 de ani și o femeie de 23 de ani, de origine română.

Cuplul de hoți români au jefuit două dintre cele mai cunoscute magazine de bijuterii din centrul Romei, reușind să intre în posesia unui ceas și a unui colier de o valoare considerabilă. Ei sunt suspectați în mod serios de comiterea infracțiunilor de furt pe ascuns.

 

---------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

- https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

- https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

- https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel