Italia. Român, atacat în plină stradă la Milano de un marocan de 15 ani

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Un român în vârstă de 50 de ani a fost atacat în plină stradă la Milano. Un adolescent de 15 ani l-a amenințat cu un ciob de sticlă și a încercat să-l jefuiască. 

Incidentul s-a petrecut joi, 28 mai, în Piazza Luigi di Savoia din Milano, în apropiere de Gara Centrală, scrie publicația Milano Today. Românul se afla în zonă în așteptarea unui tren.

La un moment dat, barbatul a fost atacat din spate de un infractor care i-a pus un ciob de sticlă la gât și a încercat să-l jefuiască. Când a văzut că românul opune rezistență, adolescentul l-a lovit cu o piatră în cap și a fugit.

Victima a mers la intrarea în hotelul Michelangelo din zonă și a cerut ajutorul paznicilor, care a chemat imediat poliția și o ambulanță la fața locului.

Pe baza descrierii făcute de român, oamenii legii au pornit pe urmele acestuia și în scurt timp l-au găsit, nu foarte departe de locul agresiunii.

Infractorul este un cetățean marocan în vârstă de numai 15 ani, acesta fiind reținut sub acuzația de tentativă de jaf agravat.

Românul a primit îngrijiri medicale la fața locului, fără a avea nevoie să fie internat în spital.

roman atacat la milano

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel