Italia redeschide două aeroporturi închise de aproape două luni

politia_armata_italia_coronavirus_aeroport
Italia şi-a anunţat astăzi intenţia de a redeschide săptămâna viitoare două dintre aeroporturile sale închise de aproape două luni - Ciampino de la Roma şi Peretola de la Florenţa, relatează AFP.

Cele două aeroporturi, închise de la 13 martie, vor fi redeschise începând cu 4 mai pentru zborurile de pasageri, a informat Ministerul Transporturilor într-un scurt comunicat de presă.

Ciampino, al doilea aeroport din Roma după Fiumicino, care nu s-a închis niciodată complet, este folosit în special pentru zborurile companiilor low-cost, mai ales Ryanair, care şi-a oprit la sol, până la noi ordine, 99% din avioanele sale.

Peretola, micul aeroport care deserveşte Florenţa, asta al doilea aeroport din regiunea Toscana, după cel de la Pisa, mult mai mare.

Măsurile stricte urmează a fi relaxate treptat 

Măsurile stricte de izolare în vigoare în Italia de la 10 martie urmează a fi relaxate treptat începând cu 4 mai, ceea ce va determina o reluare a unor deplasări între diferite regiuni din peninsulă.

Redeschiderea unor aeroporturi săptămâna viitoare va permite în special testarea unui nou sistem pentru limitarea răspândirii coronavirusului, a precizat ministerul, fără a oferi detalii.

Chiar înainte de închiderea lor, aeroporturile italiene au introdus controale sistematice de temperatură asupra pasagerilor prin instalarea de scannere termice.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close