Italia. Răsturnare de situație în cazul Ruxandrei, românca găsită moartă după 6 ani de la dispariție, după spovedania autorului

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Răsturnare de situație în cazul Ruxandrei, românca găsită moartă în Italia, după 5 ani de la dispariție, după ce presupusul autor s-a spovedit unui preot. Instanța cere acum expertiză psihiatrică pentru inculpat deoarece mărturiile nu clarifică faptul că femeia ar fi fost ucisă de el, cu toate că Damiano Torrente i-a dus pe anchetatori exact în locul unde se afla corpul neînsuflețit.

O expertiză psihiatrică a fost dispusă pentru Damiano Torrente, pescarul din Palermo acuzat că a ucis-o pe Ruxandra Vesco, o româncă stabilită în Alcamo și apoi i-a ascuns cadavrul. De mai multe ori în timpul anchetei, avocatul bărbatului de 48 de ani, Alessandro Musso, a solicitat, în zadar, efectuarea unei expertize. Acum, instanța a decis ca un expert să evalueze capacitatea sau nu a inculpatului de a înțelege și de a face declarații. 

Nimeni nu l-ar fi văzut vreodată pe Torrente cu frumoasa româncă. Singurul care a confirmat asta în instanță, un prieten al lui Torrente, nu ar fi credibil, deoarece cei doi s-ar fi întâlnit în 2018, când Ruxandra Vesco era moartă de mult. Mai mult, preotul care l-ar fi împins pe pescar să le spună totul carabinierilor, în instanță, în timpul procesului, citat ca martor, a invocat secretul confesional și nu a dezvăluit nimic. Psihiatrul va avea acum 60 de zile pentru a evalua starea inculpatului și, prin urmare, procesul va fi reluat în septembrie.

Răsturnare de situație în cazul Ruxandrei, românca găsită moartă după 6 ani de la dispariție

 

Rămâne un mister cum de știa Damiano Torrente locul exact în care fusese ascuns cadavrul femeii care locuia în Via Scio din Alcamo și de care nu se mai știa nimic din octombrie 2015. Inculpatul ar fi oferit o versiune singulară, afirmând că nu a întâlnit-o niciodată pe Ruxandra, dar că i-a fost arătat locul în care a fost găsit cadavrul, în via Monte Ercta din Palermo, de către o persoană care i-ar fi dat 2.000 de euro pentru a povesti.

De asemenea, la actele procesului au fost atașate toate plângerile pe care Ruxandra Vesco le-a strâns din toată Italia. Era o escroacă în serie, care avea un "hobby": să scoată bani în schimbul unor promisiuni tentante de locuri de muncă. Supărarea nenumăraților oameni care au fost înșelați a fost atât de mare încât au deschis o pagină de Facebook numită "Escrocul din Alcamo" și dedicată tocmai Ruxandrei Vesco. Soțul femeii, un fierar din Alcamo, și fiul ei, minor, s-au constituit parte civilă în acțiunea civilă, asistați de avocata Viviana Lipari.

Tânăra dispăruse cu 5 ani înainte de a i se descoperi rămășițele, ocazie cu care s-a descoperit că a fost sugrumată. Nimeni însă nu a raportat dispariția ei. Soțul femeii raportând doar că Ruxandra și-a încălcat obligațiile familiei față de fiul său.

Un pescar, Damiano Torrente, în vârstă de 46 de ani, a mărturisit unde se afla cadavrul.

Bărbatul a mers la poliția din Falde după 5 ani și abia după ce un preot îl convinsese să facă acest lucru, în timpul spovedaniei.

"Am o remuşcare ... În octombrie 2015 am ucis o femeie"

 

Damiano Torrente ar fi declarat în confesional că a ucis-o pe româncă, iar preotul l-a convins să îşi recunoască faptele în faţa justiţiei.

"I-am spus că este esenţial să rezolvăm nedreptăţile înainte de a ne reîntâlni cu Domnul", potrivit părintelui Giovanni Cassata, citat de lettoquotidiano.it.

Torrente, de fapt, în aceeași seară a mărturisirii a renunțat la ceea ce a declarat, afirmând că se află sub influența drogurilor. Ulteror a spus că a primit bani pentru a spune asta și a-i duce pe anchetatori la locul unde se afla corpul.

Autorul ar fi omorât-o pe tânăra de 33 de ani cu o funie din echipamentul său de pescuit, de teama că îl va denunța și astfel soția lui să afle de aventura cu ea.

De fapt, acesta pare să o fi forțat pe româncă, după ce a convins-o să plece din casa soțului ei, să se prostitueze pentru a-l răsplăti pentru ajutorul pe care i l-a acordat.

Simțindu-se amenințat de ea, totuși, ar fi sugrumat-o.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel