Italia prelungește măsura carantinării pentru ROMÂNI până la 30 septembrie 

italia_steag_roma
Italia a actualizat lista țărilor pentru care este necesară carantinarea, sau după caz, este interzisă total primerea în țară a cetățenilor, în funcție de gradul de infectare a țării din care vin. 

Noul decret este în vigoare pentru perioada 7-30 septembrie. Sunt obligați să prezinte teste negative cetățenii care provin din 4 țări: Croația, Grecia, Malta, Spania.

Nu este permisă intrarea din Armenia, Bahrain, Bangladesh, Bosnia și Herțegovina, Brazilia, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Moldova, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană, Kosovo, Muntenegru, Serbia și Columbia. Noutatea: cei aflați în străinătate vor putea reveni pentru a ajunge la „persoana cu care au o relație afectivă stabilă, chiar dacă nu conviețuiește cu aceasta". 

Bulgaria și România fac parte din lista C: călătoria către / din aceste țări este permisă din orice motiv, dar, la întoarcerea în Italia, există obligația de autoizolare sub supraveghere a sănătății. De asemenea, este necesar să completați o declarație personală și puteți ajunge la destinația finală în Italia numai cu un vehicul privat (tranzitul aeroportului este permis). 

Purtarea măştii rămâne obligatorie în toate spaţiile închise, dar şi în exterior în intervalul de timp 18.00 - 6.00, acolo unde nu se poate respecta distanţa de un metru.

Discotecile şi stadioanele râmân închise, iar mijloacele de transport vor circula cu o capacitate de 80% pentru a permite respectarea distanţei.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close