Guvernul Italiei oferă bani pentru familiile afectate. BONUS de 1000 euro în zonele roșii. Conte, decizie

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Guvernul italian a decis în noaptea de vineri spre sâmbătă un nou pachet de măsuri de sprijin financiar pentru sectoarele economice şi familiile afectate de recentele restricţii impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, transmit AFP şi dpa.

Suma alocată acestor măsuri nu a fost anunţată în comunicatul oficial, însă presa italiană vorbeşte despre o cifră în jurul a 2,5 milioane de euro.

Acestea se adaugă măsurilor de sprijin economic în valoare de 5,4 miliarde de euro aprobate la 27 octombrie.

Guvernul a decis în această săptămână să instituie interdicţia de deplasare pe timpul nopţii în toată ţara şi măsuri stricte de izolare în cele patru regiuni cu cea mai gravă situaţie epidemiologică.

1000 euro pentru angajarea de persoane care să supravegheze copiii



Printre măsurile anunţate sâmbătă se află crearea unui fond care va finanţa în mod automat activităţile economice în regiunile unde ar putea fi instituită carantina pe viitor, precum şi a unui fond pentru compensarea pierderilor magazinelor din mall-uri (care vor fi închise în weekend).

În regiunile 'roşii', unde şcolile se închid, este prevăzut un bonus de 1.000 de euro pentru angajarea de persoane care să supravegheze copiii.

Italia, unde numărul deceselor a depăşit 40.000 din peste 820.000 de cazuri de infectare cu coronavirus, încearcă să limiteze al doilea val al epidemiei prin măsuri localizate pentru a evita o nouă carantina la nivel naţional.

Italia va încheia acest an cu cea mai gravă recesiune postbelică, scăderea PIB-ului fiind estimată la 9%-11,5%, mai ales din cauza celor două luni de carantină strictă în martie şi aprilie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel