Autorităţile italiene au identificat primul caz de contagiere cu varianta braziliană a noului coronavirus la un bărbat care a sosit în urmă cu zece zile pe aeroportul din Malpensa din Milano (nord), într-un zbor din direcţia Brazilia şi cu escală la Madrid, au informat luni surse italiene citate de EFE.
Bărbatul a fost internat într-un spital din oraşul Varese, în regiunea Lombardia, după ce testul pentru coronavirus a ieşit pozitiv.
Starea sa de sănătate este bună iar personal medical îi controlează evoluţia, au precizat aceleaşi surse.
Rudele bărbatului au fost de asemenea contactate şi controlate de Agenţia de Protecţie a Sănătăţii din Varese, pentru a verifica dacă au putut eventual să se infecteze cu noua tulpină şi a evita ca aceasta să se răspândească.
Surse ale Institutului Superior al Sănătăţii din Italia au subliniat că au fost luate "toate măsurile de control", în baza protocoalelor sanitare pentru a frâna transmiterea variantei braziliene a SARS-CoV-2 şi au precizat că deocamdată "situaţia nu reprezintă un motiv de alarmă".
Italia a interzis din 16 până la 31 ianuarie toate zborurile din direcţia Brazilia, precum şi sosirea persoanelor care au tranzitat în ultimele 14 zile această ţară sud-americană.
[citeste si]
Paşaportul de vaccinare. Decizie de ultimă oră în UE. Cele mai puternice ţări au hotărât ce se va întâmpla
Andreea Cosma /
24 feb 2021, 21:13
Germania și Franța, cele mai puternice țări din UE și cu cea mai mare influență la nivel european, au transmis, miercuri, că exclud posibilitatea acordării unor privilegii persoanelor vaccinate, în contextul în care experţii avertizează asupra riscului limitării libertăţilor şi ajungerii la situaţii discriminatorii. Așadar în proporție covârșitoare acest mesaj arată că pașaportul de vaccinare nu va deveni realitate în UE și dacă va exista va avea doar un scop medical, dar nu de a permite sau a interzice accesul persoanelor într-o altă țară.