Româncă acuzată de acte obscene într-un loc public în timpul blitz-ului carabinierilor din Roma și amenzi de peste 10.000 de euro
Doi români, un bărbat și o femeie, au fost condamnați la închisoare în Italia, după ce au comis două tâlhării după un plan bine pus la punct. Tânăra juca rolul unei prostituate și își ademenea clienții într-o zonă izolată, unde aștepta bărbatul cu un cuțit.
Potrivit anchetatorilor, planul după care s-au desfășurat ambele tâlhării a fost identic: Octavia, o româncă de 30 ani, s-a prefăcut că este o prostituată și după ce se urca în mașina clientului, îl îndruma pe acesta într-un loc izolat. În locul serviciilor sexuale promise, clienții aveau parte de o surpriză: apărea un bărbat care îi amenința cu un cuțit și le fura toți banii.
Octavia a fost arestată împreună cu complice ei, Petre Curt, un compatriot în vârstă de 28 de ani care locuiește în Napoli. Cei doi sunt acuzați de două tâlhării care au avut loc în iulie 2019 în Torre Annunziata, relatează publicația ilmeridianonews.it.
Tânăra a fost condamnată la 8 ani de închisoare, iar complicele la 9 ani, pentru acuzația de jaf armat. Ambele tâlhării au fost comise după același plan.
Cei doi au fost identificați după ce clienții româncei au mers la poliție și au povestit tot ce li s-a întâmplat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Explozia de la Torino a fost un act de răzbunare la adresa unei românce. Autorul a fost arestat
Bogdan Bolojan /
05 iul 2025, 19:48
Tragedia care a zguduit orașul Torino în noaptea de 30 iunie capătă contururi tot mai clare, iar datele anchetei confirmă o ipoteză cutremurătoare: explozia violentă dintr-o clădire de locuințe de pe via Nizza 389 ar fi fost provocată intenționat, ca gest de răzbunare personală, iar ținta ar fi fost o femeie de naționalitate română. În urma deflagrației, un tânăr italian în vârstă de 33 de ani, Jacopo Peretti, și-a pierdut viața, iar alte cinci persoane au fost rănite, printre care o fetiță de 6 ani și un băiat de 12 ani.