Italia a interzis utilizarea sistemelor de recunoaştere facială. Pot fi folosite doar pentru identificarea infractorilor

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Italia a interzis începând de luni utilizarea sistemelor de recunoaştere facială şi a "ochelarilor inteligenţi". 

Agenţia pentru Protecţia Datelor a emis o atenţionare pentru două municipalităţi care experimentau tehnologiile.

Sistemele de recunoaştere facială care utilizează date biometrice nu vor fi permise până când nu va fi adoptată o lege în acest sens sau cel puţin până la sfârşitul anului viitor, a transmis autoritatea responsabilă cu supravegherea respectării confidenţialităţii. Decizia este exceptată atunci când astfel de tehnologii joacă un rol în anchetele judiciare sau în lupta împotriva criminalităţii.

"Moratoriul decurge din necesitatea reglementării cerinţelor de eligibilitate, a condiţiilor şi garanţiilor referitoare la recunoaşterea facială, cu respectarea principiului proporţionalităţii", a menţionat agenţia într-un comunicat.

Potrivit legislaţiei Uniunii Europene şi italiene, prelucrarea datelor cu caracter personal de către organismele publice care utilizează dispozitive video este în general permisă din motive de interes public şi atunci când este legată de activitatea autorităţilor publice, se mai precizează în comunicat. Cu toate acestea, municipalităţile care doresc să apeleze la astfel de tehnologii trebuie să încheie "pacte de securitate urbană" cu reprezentanţii guvernului central.

Reacțiile după ce orașul Lecce a început deja folosirea tehnologiei bazate pe recunoașterea facială

 

Agenţia a răspuns la măsurile luate în oraşul Lecce, din sudul Italiei, unde autorităţile au anunţat că vor începe să folosească o tehnologie bazată pe recunoaşterea facială. Municipalitatea a primit ordin să furnizeze o descriere a sistemelor adoptate, scopul şi temeiul legal, precum şi o listă a bazelor de date accesate de dispozitivele respective de monitorizare.

Autoritatea responsabilă cu supravegherea respectării confidenţialităţii a vizat şi oraşul toscan Arezzo, unde Poliţia locală urma să fie echipată cu superochelari cu infraroşu ce pot recunoaşte numerele de înmatriculare ale maşinilor, relatează Rador. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel