Italia. Premierul Mario Draghi, discuţii cu Ursula von der Leyen să accelereze reacţia la epidemie

Andreea Cosma |
Data publicării:
mario draghi
mario draghi

Premierul Italiei, Mario Draghi, i-a cerut miercuri preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să accelereze reacţia Uniunii la epidemia de coronavirus, în special în privinţa vaccinurilor, transmite AFP.

"Obiectivul prioritar de a apăsa acceleraţia reacţiei europene la COVID-19, în special în ceea ce priveşte vaccinurile, a fost în centru schimbului de puncte de vedere", arată un comunicat al cancelariei prim-ministrului după o convorbire telefonică a celor doi lideri.

Într-un mesaj pe Twitter, von der Leyen a afirmat doar că a discutat cu Draghi despre "cooperarea la producţia şi distribuţia vaccinurilor".

Întârzierile livrărilor de vaccin împotriva coronavirusului sunt criticate de mai multe ţări membre ale UE, consemnează AFP. Comisia Europeană a organizat achiziţia în comun a vaccinurilor.

Un alt subiect abordat în dialogul cu Draghi a fost pregătirea componentei italiene a relansării după epidemie, pentru care Roma trebuie să primească de la Bruxelles peste 200 de miliarde de euro, a mai comunicat preşedinta Comisiei.

 

Mario Draghi cere UE să accelereze reacţia la epidemie



Economia italiană este a treia ca mărime din zona euro şi a fost afectată grav de epidemie. Italia trebuie să prezinte până la 30 aprilie planul de cheltuieli în cadrul pachetului european de relansare.

În convorbirea telefonică a mai fost vorba, potrivit conducerii italiene, şi despre "necesitatea unei gestionări europene a fluxurilor migratorii, cu scopul de a creşte proporţia între responsabilitate şi solidaritatea statelor membre".

În 2016-2017, în Italia au ajuns pe mare circa 300.000 de migranţi, iar unele partide au acuzat UE de lipsă de solidaritate. În anii următori, bilanţurile au fost reduse - 11.471 sosiri în 2019 şi circa 35.000 în 2020.

Draghi, fost preşedinte al Băncii Centrale Europene, conduce în prezent o coaliţie eterogenă de partide italiene care acoperă întreg spectrul politic de la stânga până la extrema dreaptă. Una din formaţiunile care asigură majoritatea parlamentară este Liga conservatoare al cărei lider, Matteo Salvini, s-a opus şi în trecut, în calitate de prim-ministru şi ministru de interne, intrării migranţilor în Italia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel