Israelul avertizează că ar putea ataca Iranul, care este la un pas de producerea bombei atomice

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Rusia îi cere Turciei să se abțină de la o ofensivă pe scară largă în Siria
Rusia îi cere Turciei să se abțină de la o ofensivă pe scară largă în Siria

 Ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, a declarat miercuri că Iranul va avea în două luni materialele necesare fabricării unei bombe atomice, motiv pentru care a cerut comunităţii internaţionale un plan diferit faţă de reaplicarea acordului nuclear din 2015, relatează agenţia EFE.

''Nu ştim dacă regimul iranian va fi dispus să semneze un acord şi să revină la masa negocierilor, dar comunitatea internaţională trebuie să construiască un plan B viabil pentru a opri Iranul de pe drumul său către arma nucleară'', a semnalat Benny Gantz la o întâlnire cu circa 60 de ambasadori la Tel Aviv.

El a făcut aceste declaraţii în timp ce premierul israelian Naftali Benet se află la Washington în prima sa vizită oficială. Acesta va aborda joi cu preşedintele american Joe Biden ameninţarea nucleară iraniană şi va propune soluţii alternative acordului nuclear din care SUA s-au retras în urma deciziei fostului preşedinte Donald Trump şi pe care statele semnatare (G5+1) care l-au negociat cu Iranul încearcă acum să-l readucă în vigoare sau să-l renegocieze cu Teheranul.

Israelul s-a împotrivit mereu acestui acord, susţinând că s-au făcut prea multe concesii Iranului prin ridicarea aproape totală a sancţiunilor fără oprirea completă a programului de îmbogăţire a uraniului.

Israelul amenință că ar putea ataca Iranul



Ministrul israelian al apărării a mai semnalat la întâlnirea cu ambasadorii că Israelul poate desfăşura o acţiune militară unilaterală împotriva Iranului. ''Israelul are mijloacele de a acţiona şi nu va ezita să o facă. Nu exclud posibilitatea ca Israelul să fie nevoit să acţioneze în viitor pentru a preveni un Iran nuclear'', a indicat Benny Gantz.

Pe de altă parte, el a asigurat că Iranul se află în spatele atacului cu dronă din luna iulie în Marea Arabiei asupra petrolierului Mercer Street, navă operată de o companie israeliană, soldat cu moartea a doi membri ai echipajului, un român şi un britanic.

''Evaluarea noastră este că drona folosită în atac a fost lansată de pe teritoriul iranian, cu aprobarea conducerii iraniene'', a spus ministrul Gantz, conform Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel