Israel. Record de decese, în ultima lună. Efectele vaccinului întârzie  

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
carantina_israel
carantina_israel

În ultima lună, în ciuda celui de-al treilea lockdown impus în Israel, a fost înregistrat cel mai ridicat număr de decese asociate COVID-19, potrivit datelor oficiale publicate joi, informează DPA. Un procent de 30% din numărul total de israelieni care au decedat din cauza virusului au murit în această perioadă, potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii.

Când Israelul a impus un al treilea lockdown naţional pe 27 decembrie, bilanţul total al deceselor era de 3.222. Joi, ajunsese la 4.612. Israelul a înăsprit restricţiile pe 7 ianuarie. În plus faţă de baruri, restaurante şi centre comerciale care erau deja închise, şcolile şi grădiniţele au fost de asemenea închise, cu excepţia învăţământului special. Cu toate acestea, seminariile religioase din regiunile ultra-ortodoxe au ignorat aceste reguli.

Potrivit experţilor, campania masivă de vaccinare din Israel necesită un timp mai mare decât se aşteapta pentru a-şi arăta efectele, probabil din cauza noii variante a virusului care a apărut pentru prima dată în Marea Britanie.De când Israelul a lansat cea mai mare campanie de vaccinare din istorie, aproape 2,9 milioane de persoane au primit prima doză din vaccinul Pfizer-/BioNTech, echivalentul a circa 30% din populaţia sa de aproape 9,3 milioane, scrie Agerpres.

Aproape 1,5 milioane de cetăţeni au primit deja şi cea de-a doua doză. O dezbatere aprinsă este aşteptată să aibă loc în cabinetul prim-ministrului Benjamin Netanyahu referitoare la extinderea lockdownului curent, care ar trebui să ia sfârşit pe 31 ianuarie.

Israelienii par că au obosit să respecte restricţiile impuse de pandemie şi, spre deosebire de primul şi de cel de-al doilea lockdown de anul trecut, multe magazine care vând produse neesenţiale sunt deschise. Traficul este de asemenea la nivelurile înregistrate înainte de lockdown.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel