„Eu nu văd alt premier desemnat din partea PNL decât Bolojan. Nu am nicio informație, nicio sursă aici – pur și simplu, mă uit înspre PNL și nu văd altă opțiune măcar rezonabilă prin comparație”, a scris jurnalsitul Vlad Petreanu pe Facebook.
Ideea este susținută și de Florin Negruțiu de la Digi24. „Bag bățul prin gard: ce ați zice acum de Ilie Bolojan premier susținut de o coaliție PNL-USR-PLUS-UDMR-PMP?”, a întrebat jurnalistul.
Amintim că Ludvic Orban s-a întâlnit, luni, la Palatul Cotroceni cu președintele Iohannis. Întâlnirea a fost extrem de scurtă, a durat doar zece minute.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că în urmă alegerilor parlamentare se cristalizează o coaliție de centru-dreapta și că peste câteva zile va convoca consultări cu partidele care se vor regăsi în Parlament, potrivit Aktual 24.
[citeste si]