Înlocuitorul lui Mariano Rajoy, votat în urmă cu scurt timp

Narcis Popa |
Data publicării:

 Deputatul spaniol Pablo Casado, în vârstă de 37 de ani, a fost ales sâmbătă preşedinte al Partidului Popular spaniol (PP), succedându-i lui Mariano Rajoy, care a părăsit conducerea acestei formaţiuni după ce în luna iunie a fost demis din funcţia de premier printr-o moţiune de cenzură, în urma unui mega-scandal de corupţie, transmite AFP. 

Anunţul alegerii lui Pablo Casado a fost făcut de rivala sa, Soraya Saenz de Santamaria, numărul doi în fostul executiv al lui Rajoy, ea afirmând că îl va felicita pe noul preşedinte al partidului. 

Preluarea conducerii PP de către acest politician tânăr şi care s-a remarcat în interiorul formaţiunii marchează o schimbare de generaţie şi un viraj către dreapta al acestui partid, care, deşi a pierdut guvernarea în favoarea socialiştilor, are cele mai multe mandate în legislativ. 

A părăsit partidul 

Mariano Rajoy şi-a luat vineri la revedere de la dreapta spaniolă. "Vin să spun la revedere partidului şi vin să vă mulţumesc", a declarat el, emoţionat, la congresul partidului defăşurat într-un hotel din Madrid, vorbind în special despre redresarea economiei spaniole. 

Ovaţionat cu căldură, Rajoy a susţinut un discurs de 50 de minute după difuzarea unui clip în care numeroase personalităţi străine, precum cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic Theresa May sau preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, au salutat cariera sa îndelungată. 

Şef necontestat al Partidului Popular din 2004 şi în fruntea guvernului din 2011, Mariano Rajoy, în vârstă de 63 de ani, şi-a anunţat demisia de la preşedinţia PP la începutul lui iunie, la câteva zile după ce a fost înlăturat de la putere de o moţiune de cenzură a Partidului Socialist, după condamnarea partidului său într-un mega-proces de corupţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel