Incendiu puternic la acoperișul unui bloc din Timișoara

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Un incendiu puternic a izbucnit, marți, la acoperișul unui bloc din Timișoara, mai multe echipaje de pompieri fiind trimise la fața locului. Potrivit ISU Timis, incendiul s-a produs la acoperișul unui bloc situat pe strada F.C.Ripensia din Timișoara.

Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și s-au deplasat la fața locului 23 pompieri cu 5 autospeciale de stingere, o cisternă, două autoscări mecanice și un echipaj SMURD.

Pentru că incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, a fost emis și un mesaj RO-Alert.

„Incendiu major cu degajări mari de fum produs la Timişoara, zona strada FC Ripensia. Ocoliţi/evitaţi zona. Lăsaţi libere căile de acces pentru forţele de intervenţie. Respectaţi recomandările dispuse de autorităţi”, se arată în mesajul RO-Alert.

Actualizare

Incendiul care a izbucnit, marţi, pe acoperişul unui bloc cu 10 etaje din Timişoara a fost lichidat, echipajele de pompieri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş sosite la faţa locului evacuând 38 de persoane, dintre care două erau nedeplasabile.

Potrivit reprezentanţilor ISU Timiş, la sosirea echipajelor de pompieri, după efectuarea recunoaşterii, s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat la acoperişul tip terasă, acoperit cu bitum, cu degajări masive de fum şi gaze toxice în atmosferă şi că a ars izolaţia de carton bituminos de pe acoperiş pe o suprafaţă de aproximativ 800 metri pătraţi şi partea superioară a izolaţiei din polistiren a clădirii.

ISU Timiş a decis şi transmiterea unui mesaj RO ALERT, având în vedere degajările de fum toxic din zonă.

Au fost evacuate 38 persoane, dintre care două nedeplasabile.

De la sosirea forţelor şi mijloacelor la locul intervenţiei, flăcările nu s-au mai propagat. La ora transmiterii acestei ştiri, incendiul a fost lichidat, au mai informat reprezentanţii ISU Timiş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel