Un incendiu puternic a izbucnit, vineri dimineață, la un depozit din localitatea ilfoveană Afumați, flăcările cuprinzând 80% dintr-o suprafață de aproximativ 4.000 metri pătrați, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov. A fost emis și un mesaj RO-ALERT.
Reprezentanții ISU București-Ilfov au anunțat că un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un depozit din localitatea Afumați, județul Ilfov.
Arde aproximativ 80% dintr-o suprafață de circa 4.000 metri pătrați.
Salvatorii intervin cu 14 autospeciale de stingere, patru autoscări, doua descarcerări și o ambulanță SMURD. În interior sunt depozitate materiale de tip PET.
Incendiul a fost localizat.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a emis și un mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. "Incendiu major produs în Afumați. Evitați zona și eliberați căile de circulație pentru a permite accesul mijloacelor de intervenție", a fost mesajul transmis, potrivit Mediafax.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Pensionară din Austria, amendată cu 6000 euro pentru că a distribuit o știre falsă: "Are și probleme de sănătate"
Bogdan Bolojan /
22 oct 2025, 08:46
O femeie de 68 de ani din localitatea austriacă Rechnitz trece printr-o dramă după ce a fost condamnată să plătească fostului lider al Partidului Libertății din Austria (FPÖ), Heinz-Christian Strache, suma totală de 6.000 de euro, ca urmare a distribuirii pe internet a unui articol despre divorțul acestuia. Cazul, relatat de cotidianul Kronen Zeitung, a stârnit un val de revoltă în rândul opiniei publice, mai ales pentru că femeia are o situație medicală gravă și trăiește dintr-o pensie modestă.