Incendiul a izbucnit în cursul zilei de joi, 13 august, într-o zonă cu vegetație joasă din Siviri, în peninsula Kassandra. Regiunea se afla la un nivel foarte ridicat de risc de incendiu, categoria 4, potrivit presei locale, citate de TVR Info.
Autoritățile au transmis prin serviciul de urgență 112 un mesaj prin care le-au cerut persoanelor aflate în Siviri să părăsească zona și să se îndrepte spre Mola Kaliva.
Pe măsură ce flăcările s-au extins, ordinul de evacuare a vizat și localitatea Fourka. La intervenție au fost mobilizate peste 120 de persoane din structurile de pompieri, zeci de autospeciale, avioane și elicoptere.
Situația a devenit deosebit de dificilă în Siviri, unde focul s-a apropiat de locuințe.
Nave ale Pazei de Coastă și ale pompierilor, ajutate de ambarcațiuni ale pescarilor locali, au participat la evacuarea oamenilor de pe plajă. Potrivit celor mai recente informații publicate de presa elenă, peste 300 de persoane au fost evacuate cu ambarcațiuni din zona Siviri.
Localitatea a fost evacuată în mare parte, iar în plin sezon turistic străzile au rămas aproape pustii. În zonă au fost întrerupte și alimentarea cu energie electrică și cea cu apă.
Unii comercianți au refuzat să își părăsească afacerile, au tras obloanele și au rămas în zonă, potrivit relatărilor presei din Grecia.
Două persoane din echipele de pompieri, rănite
Două persoane din echipele de pompieri au fost rănite ușor în timpul intervenției. Potrivit informațiilor transmise de presa elenă, una dintre ele a suferit arsuri, iar cealaltă s-a rănit la picior. Ulterior, a fost semnalată și o a treia persoană din echipele de intervenție care prezenta probleme respiratorii.
În unele zone, flăcările au ajuns la locuințe.
Spre seară, autoritățile locale au semnalat o diminuare a intensității unor focare, însă forțele de intervenție au rămas mobilizate.
„Există o diminuare a intensității focarelor. Este o mobilizare uriașă din întreaga Macedonie Centrală, iar mijloacele aeriene intervin continuu”, a declarat pentru Protothema un reprezentant al administrației regionale.
Mesajul Consulatului României la Salonic
Consulatul României la Salonic îi îndeamnă pe cetățenii români să urmărească mesajele transmise prin sistemul 112 și să respecte indicațiile autorităților elene.
„Evitați deplasările care nu sunt necesare și nu îngreunați accesul echipajelor de pompieri și al forțelor de intervenție”, transmite Consulatul General al României la Salonic.
Reprezentanții misiunii diplomatice amintesc că în această perioadă numeroși cetățeni români se află în Halkidiki, în vacanță, și le recomandă acestora să rămână vigilenți și să acorde o atenție deosebită siguranței personale și a membrilor familiei.
"În continuarea comunicării anterioare privind riscul de incendii în regiunea Halkidiki, informăm cetățenii români aflați în zonă că, în prezent, este în desfășurare un incendiu în zona dintre Kassandreia, Siviri și Fourka, în peninsula Kassandra.
Autoritățile locale au activat sistemul de alertă de urgență 112 și au transmis instrucțiuni pentru locuitorii și vizitatorii din zonele afectate.
Facem un apel către cetățenii români să fie foarte atenți, să urmărească mesajele transmise prin 112 și să respecte cu strictețe indicațiile autorităților elene. Evitați deplasările care nu sunt necesare și nu îngreunați accesul echipajelor de pompieri și al forțelor de intervenție.
Știm că în această perioadă numeroși cetățeni români se află în Halkidiki, în vacanță, alături de familie. Vă rugăm să aveți grijă de dumneavoastră și de cei dragi și să rămâneți vigilenți.
Suntem cu gândul la toți cei aflați în zonele afectate și sperăm ca situația să fie cât mai curând sub control, fără victime și fără pierderi de vieți omenești.
Consulatul General al României la Salonic monitorizează îndeaproape evoluția situației și rămâne alături de cetățenii români aflați în regiune.
Vă rugăm să transmiteți această informare și celor apropiați care se află în Halkidiki.
ANUNȚ – MUNICIPALITATEA KASSANDRA
Din cauza incendiului aflat în desfășurare între Kassandreia, Siviri și Fourka, a fost activat sistemul de alertă de urgență 112, cu instrucțiuni pentru locuitori și vizitatori.
Toți locuitorii și vizitatorii din zonă sunt rugați să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților competente și mesajele transmise prin 112.
Evitați deplasările care nu sunt necesare și facilitați intervenția forțelor de pompieri și de Protecție Civilă.
Siguranța tuturor reprezintă prioritatea absolută.
Municipalitatea Kassandra", este mesajul Consulatului României la Salonic.