Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Arad: sunt 6 răniți. Focul a fost pus intenționat de un pacient

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV (Sursa: Agerpres)
Foto ILUSTRATIV (Sursa: Agerpres)

Un incendiu provocat de un pacient a avut loc duminică dimineața la Spitalul de Psihiatrie din Arad. Trei pacienți și trei cadre medicale au fost duse la UPU Arad, după ce s-au intoxicat cu fum. 

Potrivit ISU Arad, pompierii au fost sesizați duminică dimineața, la ora 4.24, cu privire la un incendiu provocat de un pacient într-un salon al Spitalului de Psihiatrie din Arad.

La interventie s-au deplasat două autospeciale de stingere și mai multe chipaje SMURD, cu un total de 18 subofițeri și 3 ofițeri.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta într-o rezervă a spitalului cu degajare mare de fum și posibilitatea de extindere.

O parte a pacienților, aproximativ 15 persoane, s-au autoevacuat. Pompierii au evacuat alți 6 pacienți și 3 cadre medicale.

Echipajele medicale au evaluat persoanele evacuate. Șase dintre acestea, trei pacienți și trei cadre medicale, au fost transportate la UPU Arad, după ce s-au intoxicat cu fum.

Din fericire, incendiul a fost lichidat în aproximativ 20 de minute.

Al doilea incendiu provocat intenționat de un pacient al unui Spital de Psihiatrie în acest an

 

Incidentul din Arad este al doilea de acest fel din acest an. În martie, un incendiu puternic a avut loc la Spitalul de Psihiatrie din orașul Cavnic, judetul Maramureș.

Incendiul a pornit la etajul al treilea al unității medicale, fiind provocat de un pacient, potrivit primarului din Cavnic.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar 71 de persoane au fost evacuate de urgență.

La fața locului au intervenit 6 mașini de pompieri și două ambulanțe, iar flăcările au fost stinse în aproximativ o oră. 

Ministerul Sănătății, informare cu privire la incendiul de la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic.

"Ministerul Sănătății informează următoarele cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic, județul Maramureș:

Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a manifestat într-o baie de la etajul al treilea al clădirii și a fost lichidat. În urma incendiului, nu s-au înregistrat victime. 

În total, au fost evacuați 71 de pacienți. După ventilarea spațiilor, pacienții au revenit în saloane", transmitea atunci Ministerului Sănătății.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel