Incendiu la ATI Piatra Neamț: Opt pacienți, transferați de URGENȚĂ la Iași

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Opt pacienți de la Spitalul Județean din Piatra Neamț sunt transferați la Iași. Este vorba despre pacienții care se aflau în salonul învecinat cu cel care a luat foc și în care au murit șapte persoane. Potrivit primelor informații, pacienții nu au arsuri.

Conducerea Spitalului Județean din Piatra Neamț a decis să-i transfere pe pacienții ATI care se aflau lângă salonul care a luat foc. Mai multe autospeciale de la Iași au plecat la Piatra Neamț pentru a-i lua pe bolnavi. Tot la Iași este transferat și medicul de gardă care a încercat să-i salveze pe pacienții morți în incendiul de la ATI.

„Sâmbătă seară, în jurul orei 18.30, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra Neamț a avut loc un incendiu care a afectat secția de ATI unde erau internați, în două saloane, 16 pacienți. La acest moment șapte dintre pacienți sunt decedați, iar al optulea se află în stare critică. În același timp, un medic care se află în secție se află în stare gravă, suferind răni extinse. Ceilalți pacienți nu mai pot fi îngrijiți în secția de ATI și urmează să se facă toate demersurile pentru a fi transferați către alte spitale. Incendiu a fost lichidat de către echipele ISU Neamț. Conducerea SJU Piatra Neamț îi asigură pe pacienți că, în continuare, echipa medicală este la muncă și intervine pentru a oferi tratamentul necesar celorlalți pacienți internați în celelalte secții ale unității medicale”, a transmis conducerea Spitalului Județean din Piatra Neamț, potrivit Mediafax.

O ambulanță SMURD cu medic și o autospecială pentru transport victime multiple de la ISU Iași se deplasează către Piatra Neamț, pentru transportul victimelor la Spitalul Județean Iași. În funcție de evoluția situației, unii pacienți ar putea fi transferați la alte spitale din regiune, printre cele vizate fiind Spitalul din Bârlad.

Incendiul de la spitalul din Piatra Neamț a fost stins, iar primele evaluări arată că, probabil, incendiul a fost provocat de un scurt circuit la echipamentele medicale.

În urma incendiului, 10 persoane au decedat, un pacient prezintă semne vitale slabe, iar medicul de gardă are arsuri de gradul II și III pe 80% din suprafața corporală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel