Imagini virale la Consiliul European: Iohannis și liderii UE se salută cu coatele (FOTO)

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Liderii Uniunii Europene s-au întâlnit vineri în prima zi a Consiliului European dedicat negocierilor pe tema viitorului buget multianual al Uniunii şi a planului de redresare din criza economică provocată de pandemie. Șefii de state și de guverne au purtat cu atenție măștile de protecție - mai puțin premierul Bulgariei, care a ținut-o sub nas - și au încercat să se salute cât mai distant, atingându-și doar coatele.

Atmosfera summitului european de la Bruxelles a părut a fi una veselă, cel puțin în primele minute ale revederii liderilor UE, care au intrat apoi direct într-o serie de negocieri dure pe tema bugetului blocului comunitar și a pachetului financiar pentru combaterea crizei declanșate de epidemie.

2. -imagine fara descriere- (salut_cotul_ce_iohannis_2.jpg)

Dincolo de problema negocierilor, șefii de state și de guverne au încercat să aplice pe cât posibil toate regulile de siguranță pentru pevenirea infectării cu coronavirus. Toată lumea a purtat mască de protecție. Unii lideri au ales măști special produse pentru acest moment, cu steagul național imprimat, cum ar fi cazul lui Viktor Orban, premierul Ungariei, alții au preferat simplele măști medicinale, cum este cazul președintelui Klaus Iohannis.

 

Borisov, surprins în timp ce poartă incorect masca

 

O notă separată a făcut premierul Bulgariei Boiko Borisov, care a fost surprins în repetate rânduri în timp ce poartă incorect, sub nas, masca de protecție.

În acest timp, marea sală unde se desfăşoară Consiliul European nu a fost niciodată atât de curată, scrie AFP, citat de Libertatea. Ea a fost dezinfectată complet, iar masa şi scaunele au fost mutate de personal cu mănuşi de latex.

3. -imagine fara descriere- (salut_cotul_ce.jpg)

Distanţa între fiecare doi lideri a fost măsurată pentru a respecta un ecart de circa doi metri. Geamurile au fost pulverizate cu dezinfectant, iar ecranele, curăţate. La fel ca şi kiturile care conţin căştile pentru traducere, ale căror săculeţi individuali poartă menţiunea „clean and safe”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel