Handbal feminin: România s-a calificat INCREDIBIL după ce a bătut Ungaria

cristina_neagu
Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat incredibil în grupele principale ale Campionatul Mondial din Japonia, după o victorie smulsă dramatic în faţa Ungariei, cu scorul de 28-27 (10-16), vineri, la Yatsushiro, în ultimul joc din Grupa C.

Cristina Neagu a transformat în ultimele secunde ale meciului o lovitură de la 7 metri, obținută de Pristavița, astfel că România a reușit să obțină victoria la limită.

Deși la începutul meciului, româncele nu au arătat cea mai bună formă și au fost conduse de maghiare cu 5-0, pe parcurs au reușit să își revină. Scorul la pauză era în favoarea adversarelor, 16-10.

În minutul 59, tabela de marcaj arăta 27-27, dar "tricolorele" au luptat până în ultima secundă și au câștigat.

Naţionala României va merge fără niciun punct în grupa principală, pentru că a pierdut partidele cu Spania şi Muntenegru, echipe deja calificate în Main Round. De la startul Mondialului, România a pierdut cu Spania (16-31), a învins Senegal (29-24), a bătut Kazahstan (22-20) și a pierdut cu Muntenegru (26-27).

[citeste si]

Alte știri de interes
x close