Halucinant. Un primar PSD le-a tăiat apa localnicilor, supărat că nu îl vor mai vota

apa_robinet_40062700
Un primar PSD i-a pedepsit pe localnicii dintr-o comună doljeană, după ce aceştia i-au transmis că nu o să îl mai voteze. A lăsat 50 de familii fără apă potabilă.

Dan Victor Marian, edilul PSD din Comuna Secu, judeţul Dolj, a sistat alimentarea cu apă potabilă pentru nu mai puţin de 50 de gospodării, informează Ziarul de Craiova. Practic, primarul a acoperit cu pământ puţul de la care se făcea alimentarea şi a luat pompa.

"Să vă dea apă ăla de îl votaţi", le-ar fi spus el sătenilor. Puţul fusese făcut cu bani din fonduri europene în 2009 pe perioada mandatului fostului primar.

"Depăşeşte imaginaţia ce se întâmplă la noi în sat. De o săptămână stăm fără apă potabilă pe care o plătim pentru că primarul s-a dus să astupe puţul care alimentează localitatea. E supărat că are un contracandidat de aici din sat pe care îl cunoaşte lumea şi pe care îl votează în defavoarea lui, şi ne-a pedepsit", a declarat unul dintre localnicii satului Şumandra din comuna Secu, citat de Ziar de Craiova.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close