Halep, dată în judecată de Isărescu. Despăgubiri uriașe. Țiriac și Năstase, implicați

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ion Ţiriac, Ilie Năstase şi Simona Halep au fost daţi în judecată de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, după procesul legat de Arenele BNR pierdut la începutul acestui an. Isărescu le cere acum acestora un milion de euro despăgubiri. Anunţul a fost făcut de Ilie Năstase. 

„Domnul Isărescu ne-a dat în judecată. Pe mine, pe domnul Ţiriac şi pe domnişoara Halep. Pentru un milion de euro. Cei care am iniţiat treaba asta cu scrisoarea. Domnul judecător i-a pus o singură întrebare: 'Al cui este terenul? E al dumneavoastra?' Şi-a spus 'Nu, e al statului'. Păi atunci, domnul, cum să vă dăm noi un milion de euro? Înţelegeţi? E o răutate... Nu e numai la tenis, e şi la fotbal, că şi stadionul ăla e în paragină!”, a spus Năstase, pentru prosport.

Totul a început la finalul anului trecut. După ce a solicitat, în repetate rânduri, ca Arenele să intre în patrimoniul statului, pentru a fi reincluse în circuitul sportiv, Ion Țiriac a dat în judecată Banca Națională a României. În demersul său, miliardarul a fost însoţit, printre alţii, de Halep şi Năstase, potrivit digisport.ro.

Citește și FED Cup. România s-a CALIFICAT în semifinale. REZULTATE

„Sunt documente pe care noi le-am prezentat Judecătoriei Bucureşti, deci începem procesul împotriva Băncii Naţionale a României. Cine suntem? Suntem nişte sportivi care am fost, nişte sportivi care suntem şi, dacă este nevoie, în următoarele săptămâni, pot să adun până la 200.000 de semnături ale sportivilor care vor fi”, a spus Țiriac, în decembrie 2018.

La începutul acestei luni, Halep, Ţiriac şi Năstase au pierdut procesul intentat Băncii Naţionale a României. Tribunalul Bucureşti a găsit cererea acestora ca fiind „lipsită de interes”. Daunele morale au fost considerate „nefondate”. Acum, a venit rândul BNR să îi dea pe aceştia în judecată, în acelaşi scandal.

Citește și Ion Țiriac, ATAC la PSD-ALDE: E o NEBUNIE

Arenele BNR, inaugurate în 1972, nu pot fi folosite momentan. Institutul pentru situații de urgență nu a acordat aviz de funcționare din cauza tribunelor care se pot prăbuși în orice moment.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel