Guvernul britanic, EROARE șocantă în timpul evacuării ambasadei din Kabul: au lăsat în urmă numele afganilor colaboratori

Liviu Ludovic / 27 aug 2021, 19:41 Salveaza PDF Comentarii

Guvernul britanic a recunoscut vineri că a comis o eroare în timpul operaţiunilor de evacuare a ambasadei sale de la Kabul, după ce un jurnalist al The Times a găsit acolo, pe jos, informaţiile personale ale mai multor angajaţi afgani potenţial în pericol de represalii, informează AFP. 

În timp ce însoţea o patrulă a talibanilor, jurnalistul a găsit pe jos, lângă "cenuşa unui grătar, în curtea ambasadei", "numele, adresele şi numerele de telefon" ale unor angajaţi afgani, dar şi ale unor candidaţi (pentru evacuare) care precizau că au lucrat deja pentru forţele occidentale.

Contactate de The Times la mijlocul lui august datorită coordonatelor lor găsite pe jos, unele persoane au spus că între timp au fost evacuate din ţară, însă cel puţin "trei angajaţi afgani şi opt persoane din familiile lor, printre care cinci copii" erau în continuare blocaţi în exteriorul aeroportului de la Kabul.

De atunci, ele au fost găsite şi evacuate, însă soarta a doi candidaţi pentru evacuare rămâne în continuare necunoscută. Episod care, potrivit The Times, dezvăluie "lipsa de profesionalism" caracteristică "răspunsului britanic la criza afgană".

Ministerul Afacerilor Externe britanic a recunoscut că a comis o eroare, chiar dacă asigură că "lucrează fără răgaz pentru a asigura securitatea celor care lucrau pentru" el. "În timpul retragerii ambasadei noastre, au fost făcute toate eforturile de a distruge materialul sensibil", a dat asigurări un purtător de cuvânt.

"Vom aduce lumină asupra acestei chestiuni", a promis la rândul său ministrul apărării britanic Ben Wallace. "Este clar că lucrurile nu au fost făcute tocmai bine, este simplu. Premierul va pune întrebări, trebuie să înţelegem cum s-a întâmplat aceasta", a adăugat el, potrivit surselor citate de Mediafax.

Comisia parlamentară pentru afaceri externe a anunţat că a lansat o anchetă asupra problemei. "Unele dovezi ne-au parvenit deja", a declarat preşedintele comisiei, deputatul conservator Tom Tugendhat.

"Distrugerea materialelor sensibile şi evacuarea în deplină siguranţă a ambasadei ar fi trebuit să fie o prioritate absolută", a denunţat Lisa Nandy, deputată a opoziţiei laburiste, afirmând că "acest incident naşte întrebări cu privire la ce făcea exact guvernul în orele care au precedat căderea Kabulului".

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy