Guvernul ar putea plăti ratele bancare ale românilor. Decizia așteptată de milioane de persoane după creșterea dobânzilor

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

Guvernul Ciucă ar putea adopta o serie de măsuri pentru românii care au credite bancare, în contextul în care dobânzile au explodat.  

Ministrul Muncii a anunțat recent că coaliția de guvernare discută posibilitatea de a oferi o compensație pentru ratele bancare ale românilor. Atât persoanele care au împrumuturi raportate la ROBOR, cât și la IRCC sunt afectate de creșterea dobânzilor.

Marius Budăi a menționat că guvernul dorește să implementeze un sistem de compensație pentru a ajuta românii care au rate la bancă, dar propunerea încă nu a fost aprobată.

"Se analizează în coaliţie şi se va veni cu un răspuns. Atât timp cât fac parte din Executiv, eu nu pot să vin cu ipoteze, trebuie să venim cu măsuri, să le implementăm", spune Marius Budăi.

Taxarea profiturilor excesive ale băncilor

 

De asemenea, guvernul ia în calcul posibilitatea de a adopta modelul spaniol de taxare a profiturilor excesive ale băncilor, pentru a descuraja creșterea dobânzilor.

Deputatul Marius Ostaficiuc a declarat că, la fel cum s-a găsit o soluție pentru prețul carburanților, se va găsi și una pentru problema ratelor bancare.

"Aşa cum s-au găsit soluţii pentru a compensa la pompă preţul motorinei şi al benzinei, sper să găsim o variantă în aşa fel încât să stabilizăm cel puţin acest IRCC care se pare că a luat-o razna", a declarat Marius Ostaficiuc.

Dobânda-cheie a ajuns la 7%

 

BNR a hotărât marți să majoreze rata dobânzii de politică monetară, rata dobânzii pentru facilitatea de creditare și rata dobânzii la facilitatea de depozit.

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de marți, a hotărât să majoreze rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00 la sută pe an, de la 6,75 la sută pe an, începând cu data de 11 ianuarie 2023. De asemenea, se va majora rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00 la sută pe an, de la 7,75 la sută pe an, și va crește rata dobânzii la facilitatea de depozit la 6,00 la sută, de la 5,75 la sută pe an, începând tot cu data de 11 ianuarie 2023.

În schimb, vor fi menținute nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Potrivit BNCR, rata anuală a inflației a ajuns în noiembrie 2022 la 16,76 la sută, peste nivelul prognozat, după ce în octombrie a scăzut la 15,32 la sută, de la 15,88 la sută în septembrie. Creșterea a fost determinată și în acest interval mai cu seamă de majorarea prețurilor alimentelor, incluzând categoria LFO, dar și de scumpirea mai pronunțată a mărfurilor nealimentare și a serviciilor de piață. Impactul lor a fost contrabalansat totuși consistent de scăderea dinamicii prețului combustibililor, pe fondul trendului descendent al cotației petrolului, precum și al plafonării prețului lemnelor de foc.

Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), în funcție de care se calculează creditele acordate începând cu luna mai 2019, a făcut un salt de la 4,06% la 5,71%. Aceasta este o majorare semnificativă care se simte mai ales asupra creditelor de valoare mai mare si unde marja băncii avea o pondere mai mare.

Valoarea IRCC se aplică în perioada 1 ianuarie 2023 până la 31 martie 2023 inclusiv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel