Grecia, presiuni uriașe pe Austria pentru acceptarea României în Schengen. Întâlniri cu Nehammer și Karner 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Grecia pune presiune uriașă pe Austria pentru acceptarea României și Bulgariei în spațiul Schengen. Atena are și un interes direct: odată intrate în Schengen, Grecia va avea circuit terestru liber, fără controale, în toată Europa. 

Ministrul Migraţiei şi Azilului, Notis Mitarachi, a prezentat în Austria, miercuri şi joi, o iniţiativă pentru susţinerea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, urmând să efectueze vizite în cele două ţări săptămâna viitoare, informează un comunicat al ministerului elen de resort.

Notis Mitarachi s-a întâlnit joi la Viena cu cancelarul austriac Karl Nehammer, iar miercuri cu ministrul de Interne, Gerhard Karner.

Potrivit textului citat, extinderea zonei Schengen prin aderarea celor două ţări va fi benefică în mod direct pentru Grecia, întrucât va fi unită rutier cu alte state membre UE în cadrul zonei libere de circulaţie.

Bulgaria şi România au aderat la UE în 2005 şi în 2011 au încheiat cu succes procedurile de evaluare pentru intrarea în zona Schengen, fapt menţionat în concluziile Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 9 iunie 2011. De atunci, Comisia Europeană a afirmat în mod repetat că cele două ţări sunt gata să adere la zona Schengen.

Argumentul Greciei: "Stimularea activității economice"



În 2022, la iniţiativa Bulgariei şi României, o nouă misiune de teren a UE a avut loc, confirmând faptul că cele două ţări continuă să îndeplinească standardele stricte Schengen şi au un bilanţ exemplar în implementarea lor, notează sursa citată.

Ministerul elen reaminteşte că în timp ce cererea Croaţiei de aderare la Schengen a fost acceptată în Consiliul JAI din decembrie, România şi Bulgaria s-au lovit de opoziţia a două ţări, Austria şi Olanda. "Marea majoritate a statelor membre şi-a exprimat sprijinul pentru cele două ţări, subliniind că integrarea ar întări credibilitatea şi securitatea UE", se notează în comunicat.

Grecia susţine aderarea României şi Bulgariei pentru că va contribui la stimularea activităţii economice, prin intermediul conexiunilor terestre cu spaţiul Schengen, şi la sporirea securităţii frontierelor externe.

"Grecia ia iniţiativa de a susţine aderarea României şi Bulgariei la zona Schengen. Această extindere va aduce de asemenea beneficii directe pentru Grecia, care care va fi unită rutier cu alte state membre UE", a declarat Notis Mitarachi, citat în comunicat.

"M-am întâlnit aici la Viena cu cancelarul austriac, dl Karl Nehammer, şi cu ministrul de interne, dl Gerhard Karner, şi voi vizita Sofia şi Bucureşti săptămâna viitoare. Există chestiuni care trebuie rezolvate, în special legate de migraţie, de protecţia frontierelor externe, o chestiune care necesită o politică europeană mai coordonată, dar şi mai strictă. Pentru această iniţiativă suntem în contact cu preşedinţia suedeză şi Comisia Europeană", a mai afirmat el, potrivit sursei citate de Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel