Godină, REACȚIE la anunțul că sindicatele din Poliție vor să dea în judecată „Paraziții”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Marian Godină a reacționat pe blogul său anunţul preşedintelui Sindicatului Naţional Al Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu, conform căruia va da în judecată Paraziţii pentru „mesajul ofensator“ la adresa poliţiştilor din România din piesa „Antimiliţie“.

„E plin Facebook-ul de ştirea că poliţiştii dau în judecată trupa Paraziţii pentru versurile melodiei «Antimiliţie». Asta chiar e o ştire, numai că lucrurile nu stau chiar aşa. Cei care au anunţat că vor acţiona în instanţă trupa nu sunt nici Poliţia Română ca instituţie şi nici poliţiştii. E vorba de un sindicat al poliţiştilor, al cărui număr de membri nu îl cunosc.

Prima reacţie la acea melodie, venită din partea unui poliţist, am văzut-o pe un grup închis de Facebook, cu câteva mii de membri, majoritatea, dacă nu toţi, poliţişti. Atât activi cât şi pensionari. Respectivul poliţist se întreba dacă, pentru acele versuri, nu ar putea încheia un proces-verbal prin care membrii trupei Paraziţii să fie sancţionaţi contravenţional.

Citește și Polițistii vor să dea în JUDECATĂ trupa Paraziții, după ultima melodie

Am citit cu întristare şi dezamăgire acea postare, întrebându-mă câtă minte îţi trebuie ca măcar să-ţi treacă prin cap aşa ceva. Mi-a venit inima la loc când am citit comentariile, un adevărat festival. Aproape toate îl ironizau şi îl întrebau dacă mai are şi alte idei la fel de măreţe. Mulţi poliţişti spuneau că au ascultat respectiva melodie chiar şi în maşina de poliţie şi nu s-au simţit lezaţi deloc.

Anunțul unui sindicat, cum că dă în judecată o trupă de rap, face deja mai mult rău imaginii decât o face melodia în sine.

Erau şi câteva comentarii, puţine, din fericire, în care unii poliţişti se simţeau lezaţi de versurile melodiei şi spuneau că ar trebui luate măsuri. Faptul că cei care lăsau astfel de comentarii erau în mare parte pensionari, m-a făcut să mă bucur. Ce măsură mai bună ai putea lua, decât cea de a nu asculta melodia? Simplu: nu îţi place, nu asculţi.

Titlul fiind «Antimiliţie», mă gândesc că miliţienii ar trebui să fie cei care să se simtă lezaţi. Şi probabil că aşa şi e. Va trebui să ne intre în cap că imaginea Poliţiei Române nu ne-o fac alţii, ci noi «înşivă»”, a scris Godină.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel