Gest de aplaudat al unui român din Italia: A fugărit și prins un hoț care tocmai furase un ceas Rolex de 20.000 de euro

carabinieri_coronavirus_polizia_politie_italia
Un român din Italia i-a ajutat pe carabinieri să prindă un hoț care furase un ceas de lux. 

Incidentul s-a petrecut luni, 22 iunie, pe stradă din Milano, atunci când un libanez a furat un ceas Rolex în valoare de 22.000 de euro de la un cetățean singaporez. Martori la toată scena, un român și un bulgar l-au urmărit, ajutându-i astfel pe polițiștii italieni să-l aresteze, relatează publicația Il Giornale dei Navigli

Tânărul de 22 de ani a observat un bărbat fugind în timp ce era urmărit de un alt bărbat care striga "ladro, ladro" (hoțul, hoțul, n.r.), cerându-i să se oprească. Românul nu a stat mult pe gânduri și a rupt-o la fugă după hoț. În același timp, a sunat la 112 și le-a spus polițiștilor tot timpul locația exactă în care se află.

Hoțul a fost prins după câteva minute

După o urmărire de câteva minute, bulgarul de 32 de ani a reușit să-l prindă pe hoț și să recupereze de la el ceasul Rolex. Infractorul a reușit însă să fugă, dar nu pentru mult timp fiindcă, datorită indicațiilor date de cetățeanul român, polițiștii au reușit să-l prindă pe strada via Napo Torriani și l-au pus astfel sub arest.

Tâlharul a fost identificat ca fiind un cetățean libanez în vârstă de 30 de ani, cu antecedente penale. 

roman hot italia rolex

[citeste si]

Alte știri de interes
x close