Germania. Șofer român ARESTAT, după ce a oprit TIR-ul pe mijlocul autostrăzii și a coborât în patru labe pe șosea

polizei-germania-politie-germania
Un șofer român a fost reținut de poliție în Germania, după ce a oprit TIR-ul pe mijlocul autostrăzii și a coborât în patru labe pe șosea. 

Incidentul s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 20.40, pe Autostrada A3, în apropiere de Koln. Mai mulți șoferi au sunat la poliție și au reclamat că un camion circulă în zig-zag. Pentru că niciunul dintre şoferi nu a avut curaj să depășească TIR-ul, în spatele lui s-a format o coloană uriașă de maşini. 

Românul a oprit TIR-ul pe mijlocul autostrăzii

După ce a condus şerpuit câţiva kilometri, şoferul român de TIR a decis să oprească fix pe mijlocul autostrăzii şi fără lumini de semnalizare.

În momentul în care un echipaj a ajuns la fața locului, polițiștii au avut parte de o surpriză de proporții: șoferul român se târa în patru labe pe șosea, încercând să ajungă pe locul din dreapta, cel al pasagerului.

Mai mult, în momentul în care a încercat să se urce în camion, a alunecat și a căzut, rănindu-se serios la față. Toată scena s-a petrecut sub ochii polițiștilor, care au chemat și o ambulanță pentru a-i acorda bărbatului îngrijiri medicale. 

Alcoolemie uriașă

În ciuda faptul că purta mască de protecție, poliţiştii au simțit un puternic miros de alcool. Testul rapid efectuat a arătat o valoare uriașă, peste 2 la mie. Oamenii legii i-au reținut permisul de conducere, iar camionul a fost confiscat, având defecțiuni la sistemul de frânare și la motor. 

Șoferul român de TIR în vârstă de 54 de ani a fost arestat, potrivit unui comunicat al poliției din Germania.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close