Germania. Atentat DEJUCAT. Persoane reținute înainte de a comite UN MASACRU

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

11 persoane au fost reţinute la Frankfurt şi sunt anchetate sub suspiciunea de planificare a unui atentat 'terorist islamist', cu folosirea unei maşini cu care să pătrundă în mulţime şi a unor arme de foc, în scopul de a omorâ cât mai multe persoane.

Suspecţii, cu vârste cuprinse între 20 de ani şi 42 de ani, au fost arestaţi în cursul unor razii întreprinse vineri dimineaţa de poliţie în regiunea din jurul oraşului Frankfurt, a anunţat Parchetul din Frankfurt într-un comunicat, fără să indice cetăţenia suspecţilor, relatează Reuters şi AFP.

Principalii suspecţi sunt un tânăr de 21 de ani din Offenbach, oraş situat aproape de Frankfurt, şi doi fraţi de 31 de ani din Wiesbaden, care ar avea legături cu comunitatea islamistă salafistă din zonă, se precizează în comunicat.

Suspecții erau deja pregătiți


Suspecţii luaseră deja legătura cu ''diverşi traficanţi de arme, au închiriat un vehicul greu'' şi au strâns bani pentru cumpărarea de arme de foc, potrivit comunicatului.

Anchetatorii se concentrează în special pe un număr de 10 persoane care trăiesc în landurile Hessa şi Renania-Palatinat. Ele sunt suspectate îndeosebi de finanţare a terorismului şi de ajutor pentru pregătirea unei crime.

În cursul unor percheziţii efectuate vineri dimineaţa în apartamente din Frankfurt şi din împrejurimile oraşului, poliţia a confiscat peste 20.000 de euro cash, mai multe cuţite, mici cantităţi de droguri şi mai multe documente electronice şi scrise.

Suspecţii arestaţi urmează să fie prezentaţi unui judecător de instrucţie care va decide plasarea lor în detenţie provizorie.

Germania, în stare de alertă


Germania este în stare de alertă din cauza mai multor atacuri jihadiste comise sau avute în vedere în ţară în ultimii ani. Cel mai grav, care a avut loc în decembrie 2016, a fost întreprins de către un tunisian de 23 de ani, Anis Amri, autorul unui atentat cu un camion cu care a pătruns în mulţime la un târg de Crăciun în Berlin. Atacul, revendicat de gruparea Stat Islamic, s-a soldat cu 12 morţi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel