Germania avertizează că va veni recesiunea 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Robert Habeck, vicecancelar al Germaniei şi ministru al Economiei, a avertizat luni, în discursul rostit la Forumul Economic Davos, că există riscul unei recesiuni mondiale, în contextul multiplelor crize internaţionale.

Robert Habeck a amintit că în prezent există cel puţin patru crize de amploare, cea a inflaţiei, criza energetică, resursele alimentare limitate şi criza climatică.

"Nu vom putea rezolva problemele dacă ne concentrăm doar pe una dintre crize. Iar dacă nu rezolvăm niciuna dintre aceste probleme, eu sunt îngrijorat că ne îndreptăm spre o recesiune mondială", a afirmat Robert Habeck, vicecancelar al Germaniei şi ministru al Economiei şi Protecţiei Climei, în discursul rostit la Formul Economic de la Davos, potrivit publicaţiei Handelsblatt.

Vicecancelarul german a atras atenţia că o recesiune globală ar genera efecte grave din punctul de vedere al imposibilităţiii contracarării modificărilor climatice, apărând şi riscurile instabilităţii.

Robert Habeck a pledat pentru acţiuni economice comune pe plan internaţional. "Trebuie să menţinem pieţele internaţionale deschise", a subliniat el, cerând modificarea reglementărilor în sensul intensificării cooperării şi solidarităţii, relatează Mediafax. 

Germania, de acord cu prelungirea derogărilor privind datoria publică

 

Guvernul Olaf Scholz nu se va opune prelungirii suspendării reglementărilor bugetare la nivelul Uniunii Europene, în contextul crizei cu Rusia, dar atrage atenţia că va fi necesară revenirea la măsurile stricte, pentru diminuarea inflaţiei.

Ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, a afirmat luni după-amiază că pentru contracararea inflaţiei este necesară "reducerea deficitelor". Lindner a subliniat că Germania nu va profita de flexibilitatea bugetară acordată de Comisia Europeană şi a îndemnat alte ţări din UE să procedeze în mod similar, în contextul în care inflaţia în zona euro a atins nivelul de 7,4% în aprilie.

"Trebuie să ieşim din îndatorare cât mai curând, trebuie să revenim cât mai rapid la Pactul de Stabilitate", a declarat Christian Lindner, citat de cotidianul Le Monde.

Reglementările privind disciplina bugetară la nivelul Uniunii Europene, care nu mai sunt aplicate din martie 2020 din cauza pandemiei, vor rămâne suspendate inclusiv în anul 2023, din cauza crizei economice generate de războiul din Ucraina şi de sancţiunile contra Rusiei, conform Comisiei Europene. "Propunem menţinerea în 2023 a clauzei generale de salvgardare", care permite derogări temporare în privinţa limitelor de îndatorare şi deficitelor fixate prin Pactul de Stabilitate, a declarat luni Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene responsabil de Afaceri economice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel