Frații Tate, prima reacție pe rețelele de socializare, după eliberarea din arest - VIDEO

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Influencerul Andrew Tate și fratele său Tristan au fost plasați din arest preventiv în arest la domiciliu. 

Andrew a postat primul videoclip pe Twitter, în care se plimbă printr-o cameră cu pereți negri în timp ce fumează, spunând că în închisoare a găsit „claritate absolută”.

 

Curtea de Apel Bucureşti a decis vineri ca fraţii Andrew şi Tristan Tate să fie eliberaţi din arest preventiv, urmând ca ei să fie plasaţi în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.

Pe 22 martie, Tribunalul Bucureşti prelungise cu încă 30 de zile mandatele de arestare preventivă pe numele lor, însă Curtea de Apel Bucureşti le-a admis vineri contestaţiile şi i-a plasat în arest la domiciliu.

 

Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul a două complice - o fostă poliţistă şi iubita lui Andrew Tate

 

Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul a două complice - o fostă poliţistă şi iubita lui Andrew Tate.

„Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana Manuela şi Radu Alexandra Luana împotriva încheierii din data de 22.03.2023 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti. Desfiinţează în totalitate încheierea contestată şi rejudecând: În temeiul art.237 alin.1 Cpp respinge propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive formulate de DIICOT privind pe inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana Manuela şi Radu Alexandra Luana. În temeiul art. 237 alin. 2 Cpp raportat la art. 242 Cpp, art. 202 alin.1 şi 3, 4 lit.d Cpp şi art. 218 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana Manuela şi Radu Alexandra Luana cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 31.03.2023, până la data de 29.04.2023, inclusiv”, se arată în decizia CAB.

 

Fraţii Tate au obligaţia de a nu părăsi imobilele în care locuiesc

 

Pe durata măsurii arestului la domiciliu fraţii Tate au obligaţia de a nu părăsi imobilele în care locuiesc.

Cei patru se aflau în arest din data de 30 decembrie 2022, mandatele lor fiind apoi prelungite de mai multe ori de către judecători.

Fraţii Tate, care au cetăţenie britanică, şi cele două tinere complice (Alexandra-Luana Radu şi Georgiana Manuela Naghel) sunt acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, ar fi obţinut importante sume de bani.
Anchetatorii susţin că fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video, ce erau postate pe site-uri pentru adulţi.

Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda 'loverboy').

Femeile ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite într-un imobil din judeţul Ilfov, unde, prin acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.

Victimele le-au povestit anchetatorilor că în vila din judeţul Ilfov era amenajat un studio de videochat, fiind întâmpinate la venire de paznici înarmaţi. Totodată, ele ar fi fost obligate să îşi facă tatuaje cu mesajul "owned by Tate".

În timpul anchetei, procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe bunuri deţinute de fraţii Tate în România, respectiv imobile şi maşini de lux.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel