Franţa introduce teste "sistematice" pe aeroporturi. "Există o nouă tendință de creștere"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Franţa va efectua în mod sistematic teste virusologice pe aeroporturi în zilele următoare pentru toţi călătorii proveniţi din ţările "roşii", a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, la postul de televiziune BFMTV, transmite AFP. 

"Vom realiza teste sistematice pe aeroporturi pentru călătorii care vine din ţări aşa-zis ''roşii'', adică din ţări unde virusul circulă cel mai mult', a spus noul purtător de cuvânt al guvernului, anunţând '2.000 de teste pe zi'.

'Cei care au făcut un test în ţara de origine nu vor trebui să mai facă unul la sosirea în Franţa. Va trebui ca ei să poată furniza dovada că au făcut un test', a spus Attal. El a menţionat că măsura va fi instituită în zilele următoare, fără însă a indica o dată precisă.
Vineri, ministrul sănătăţii Olivier Véran a afirmat că se lucrează la măsura de realizare de teste salivare în aeroporturi, 'unde acest lucru va fi posibil', în cazul persoanelor care vin din ţări cu risc. Testele le vor fi "propuse" călătorilor, "nu putem constrânge pe cineva să facă un test", a precizat el, potrivit Agerpres.

Aceste teste rapide sunt încă în curs de validare de către autorităţile sanitare.

Întrebat despre posibilitatea ca purtarea măştilor să fie obligatorie în spaţiile publice închise, Attal a răspuns că 'francezii sunt responsabili şi, când li se fac recomandări, le respectă în foarte mare măsură'. Totuşi, guvernul 'reflectează în permanenţă şi ne adaptăm în permanenţă situaţiei', a adăugat el.

Sâmbătă, 14 medici renumiţi au cerut, într-un apel publicat de Le Parisien-Aujourd'hui en France, ca purtarea măştilor să fie obligatorie în spaţiile publice închise, într-un context de relaxare în ce priveşte respectarea măsurilor de protecţie.

Vineri seară, numărul deceselor în Franţa a depăşit pragul simbolic de 30.000, ajungând la 30.004.

În buletinul său săptămânal, agenţia de sănătate publică a notat că există o "nouă tendinţă spre creşterea circulaţiei virusului SARS-CoV-2", însă aceasta rămâne deocamdată 'la un nivel scăzut'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel