Pezant a declarat pentru emisiunea de radio RTL Matin că suprafaţa pârjolită a fost de şase ori mai mare decât suprafaţa Parisului, adăugând că 12 din cele 48 de persoane arestate au fost condamnate pentru infracţiuni legate de incendii.
Joi, ministrul francez de Interne Gérald Darmanin a declarat că incendiile din perioada verii au fost ''de o amploare fără precedent'' şi le-a mulţumit pompierilor pentru eforturile depuse.
Pompierii francezi au luptat toată vara cu incendiile forestiere, unele dintre acestea devastatoare. Focarele au fost destul de dificil de adus sub control după lungi perioade de secetă, iar unele dintre incendii se crede că ar fi fost provocate în mod deliberat.
Citește și: Macron vrea să sporească producţia de energie regenerabilă a Franţei ''de două ori mai repede''
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că vrea să accelereze semnificativ extinderea sectorului energiilor regenerabile, relatează DPA.
"Vreau ca proiectele din domeniul energiei regenerabile să fie realizate de două ori mai repede", a spus Macron la inaugurarea oficială a primului parc eolian francez în mare de lângă Saint-Nazaire.
El a spus că legile trebuie adaptate şi procedurile accelerate pentru a produce energie verde mai rapid.
"Vecinii noştri au fost mult mai rapizi decât noi", a spus Macron, referindu-se la alte state care şi-au mărit producţia de energie eoliană mai rapid.
Franţa vrea să creeze circa 50 de parcuri eoliene în mare
Până în 2050, Franţa vrea să creeze circa 50 de parcuri eoliene în mare, cu o capacitate de 40 de gigawaţi, a spus el.
Primul parc eolian din largul coastei Saint-Nazaire, în vestul Franţei, va acoperi nevoile de electricitate a circa 300.000 de persoane, cu 80 de turbine eoliene cu o capacitate de 162 megawaţi.
Macron vrea să extindă şi producţia de energie eoliană pe teritoriul ţării, aceasta fiind generată în prezent în doar câteva regiuni din Franţa.
Sectorul nuclear urmează să se dezvolte în Franţa
În acelaşi timp, Macron a confirmat că intenţionează să extindă şi sectorul nuclear în Franţa, cu saşe până la opt noi centrale planificate.
"Exclusiv regenerabile sau exclusiv nuclear nu funcţionează", a spus Macron, conform Agerpres.
El a prezentat pentru prima dată strategia duală a Franţei într-un discurs privind politica energetică din februarie.
Cu cele 56 de centrale nucleare aflate pe teritoriul său, Franţa este al doilea cel mai mare generator de energie nucleară din lume, după SUA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News