Franţa. Două minore, în instanţă după o farsă pe Tik Tok: "Am cadavrul!"

Andreea Cosma / 13 mar 2021, 17:59 Salveaza PDF Comentarii

Două adolescente, în vârstă de 15, respectiv 17 ani, urmează să fie chemate în faţa unui judecător pentru minori din Franţa după ce au participat la o provocare pe reţeaua socială TikTok ce sugera implicarea lor într-o crimă, relatează sâmbătă AFP care citează o sursă judiciară.

Cele două tinere, care locuiesc în regiunea Grasse (sud-est), vor trebui să răspundă în luna aprilie, în biroul judecătorului, în faţa unor acuzaţii de "alarmă falsă care sugera o tragedie", a precizat Fabienne Atzori, care deţine funcţia de procuror în Grasse. Un delict pentru care ele riscă, teoretic, până la doi ani de închisoare.

Provocarea la care cele două au participat consta în trimiterea de mesaje text (SMS) unor destinatari necunoscuţi cu textul "Unde eşti? Am cadavrul" şi publicarea răspunsurilor primite pe reţeaua socială TikTok, potrivit cotidianului Nice Matin, care a dezvăluit aceste informaţii,

"Unii destinatari au tras semnalul de alarmă şi acest lucru a permis punerea în funcţiune a mijloacelor jandarmeriei pentru identificarea autorilor textelor", a explicat Atzori.

La momentul producerii faptelor, la începutul săptămânii, jandarmii au intervenit la miezul nopţii în casele tinerelor care au utilizat telefoane mobile personale pentru această farsă şi, prin urmare, au fost identificate cu uşurinţă.

"Convocarea în faţa unui judecător va pune lucrurile la punct", a spus Atzori, precizând că răspunsul penal ar fi putut fi mai sever, cu o somaţie la instanţa pentru minori. 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy