Franța. Băiat român de 14 ani sedus de o vecină de 37 de ani, care îl ajuta la lecții: „Sunt foarte îndrăgostită, îl iubesc sincer“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

O femeie de 37 de ani, la rândul ei mamă a trei copii, a primit 3 ani de închisoare și va fi trecută în registrul infractorilor sexuali după ce  sedus un băiat român de 14 ani, pe care îl ajuta să se adapteze îm Franța, ajutându-l la lecții.

Părinții adolescentului român au rugat-o pe femeie, care era vecina lor în orașul francez Loudeac, să-l mediteze pe băiat, după ce acesta avea probleme la școală din cauza barierei lingvistice. Numai că meditatoarea a ajuns să dezvolte sentimente bolnăvicioase față de tânărul de 14 ani.

Părinții băiatului au remarcat ce se petrece și, în septembrie anul trecut, au depus o plângere împotriva femeii de 37 de ani. Dar la o zi după, băiatul de 14 ani a depus și el o plângere împotriva părinților săi pe care îi acuza de violențe și a fugit de acasă, refugiindu-se în locuința „iubitei sale“, acolo unde polițiștii l-au găsit ascunzându-se, îmbrăcat foarte sumar, potrivit Ouest-France.

Urmărită penal pentru agresiune sexuală și răpire de copii, franțuzoaica în vârstă de 37 de ani a apărut marți, 16 martie, în fața instanței penale Saint-Brieuc, unde a fost condamnată la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare.

Franța. Băiat român de 14 ani sedus de o vecină de 37 de ani

 

În fața instanței femeia, cu silueta juvenilă, ea însăși mamă a trei copii, explică atitudinea sa: „Sunt foarte îndrăgostită și îl iubesc sincer. Am construit ceva puternic împreună”. Ea explică cum, la început, „că a refuzat avansurile” tânărului său vecin căruia i-a dat meditații la cererea părinților lui, care „au avut dificultăți în a-și ajuta copilul din cauza barierei lingvistice”. „Și apoi,  complicitatea, bucuria și fericirea s-au stabilit de-a lungul lunilor și voila ...”, este răspunsul pe care femeia l-a oferit în sala de judecată.

Relația este descoperită de părinții băiatului în iulie anul trecut și le cer amândurora să se oprească, ceea ce nu se întâmplă. Ea susține că băiatul de 14 ani a fost maltratat în familie și „a vrut să-l protejeze”. El fuge regulat de acasă pentru a se refugia la ea.

 „Sunt foarte îndrăgostită, îl iubesc sincer“

 

Acum, aflat în custodia protecției judiciare a tinerilor din Rennes, adolescentul nu mai vrea să aibă contact cu părinții săi. "Este singurul lor fiu pe care nu-l mai au! Acuzatul a distrus totul. Ea își bate joc de lege, de autoritatea părintească”, tună în sala de judecată avocatul familie de români. „Fiul lor este sub control, ea i-a spălat creierul”. Magistratul cere trei ani de închisoare, dintre care doi sunt suspendați. La rândul său, apărarea a solicitat „luarea în considerare a consimțământului”, „eliminarea circumstanțelor agravante” și „reducerea sentinței la proporții corecte”.

După ore de deliberare, pe lângă pedeapsa de un an de închisoare și alși doi la domiciliu, cu purtarea unei brățări electronice, instanța condamnă femeia la tratament psihologic. Doi ani de închisoare cu suspendare, plus interzicerea de a lucra cu copii cinci ani și înscrierea în registrul național al infractorilor sexuali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel