Franţa are în vedere vaccinarea obligatorie a personalului medical: Ministrul Sănătății amenință din nou

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Guvernul francez va impune vaccinarea angajaţilor sanitari dacă 80% dintre aceştia nu au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19 până în septembrie, relatează AFP.

„Obiectivul nostru este ca până în septembrie, cel puţin 80% dintre angajaţii din căminele de bătrâni şi unităţile medicale să primească cel puţin o doză de vaccin", au scris miniştrii Sănătăţii, Olivier Véran, şi al Autonomiei, Brigitte Bourguignon, în această scrisoare adresată directorilor de spitale şi căminelor de bătrâni, datată luni.

„În caz contrar, vom deschide calea pentru vaccinarea obligatorie pentru angajaţii din domeniul sanitar", au adăugat ei, desemnând în special căminele de bătrâni şi unităţile de tratament de lungă durată dedicate persoanelor de peste 60 de ani şi aflate, de obicei, în custodia unor spitale (USLD) unde "doar 55% dintre angajaţi au primit cel puţin o doză de vaccin".

„Acest lucru este insuficient şi nu este o situaţie normală în ceea ce priveşte fragilitatea rezidenţilor, într-un context de ameninţări legate de apariţia şi răspândirea anumitor variante îngrijorătoare", au insistat cei doi miniştri.

 

Ministrul Sănătăţii a ameninţat din nou că va face vaccinarea „obligatorie”



Guvernul francez a precizat astfel pentru prima dată obiectivul său de acoperire a vaccinării în rândul personalului medical, după mai multe avertismente.

Marţi dimineaţă, ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, a ameninţat din nou la radio FranceInfo că va face vaccinarea „obligatorie” în septembrie pentru personalul medical dacă „munca de convingere” nu este suficientă pe timpul verii. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel