Fost primar din Mehedinți, găsit împușcat pe un scaun din bucătărie

primar-mehedinti-gasit-mort-impuscat
Un fost primar din comuna Husnicioara, județul Mehedinți, a fost găsit în această seară mort în bucătăria casei sale. Edilul și-a pus capăt zilelor, cu o armă de vânătoare și a decedat în urmă cu două zile.

Fostul edil s-a sinucis, luându-și viața cu arma de vânătoare, pe care o deținea. Este vorba despre Claudiu Rujoi, fostul primar al comunei Husnicioara (în perioada 2012 - 2016), potrivit Antena 3.

Se pare că bărbatul de 43 de ani și-a luat viața în urmă cu două zile, însă a fost găsit abia în această seară după ce un vecin a alertat autoritățile pentru că nu l-a mai văzut.

Fostul edil a fost găsit pe un scaun, în bucătărie. Acesta avea doi copii minori. Se pare că bărbatul era în depresie, după ce cea de-a doua soție l-a părăsit.

Oamenii legii se află la locul tragediei, urmând a fi stabilite, cu exactitate, cauzele care l-au împins pe bărbat către acest gest extrem. Trupul neînsuflețit urmează să fie ridicat și dus la Serviciul de Medicină Legală. 

Alte știri de interes
x close